StiripesurseSintezeHamas condamnă la moarte prin spânzurare şase persoane pentru 'colaborare' cu...

Hamas condamnă la moarte prin spânzurare şase persoane pentru ‘colaborare’ cu Israelul

Publicat:

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas, aflată la putere în Fâşia Gaza, a anunţat joi condamnarea la moarte a şase bărbaţi acuzaţi de “colaborare” cu Israelul, potrivit unui comunicat al acestei grupări radicale, citat de AFP, scrie agerpres.   

Tribunalul militar al Hamas a afirmat că a judecat “un anumit număr de informatori, dintre care şase au fost condamnaţi la moarte, alţii la închisoare pe viaţă, la muncă forţată, iar unul a fost achitat”.

Citește și : Turcia deportează mai mulţi migranţi pentru distribuirea unor postări ‘provocatoare’ pe social media

În 2018, şase persoane, între care o femeie, au primit sentinţa capitală prin spânzurare pentru “colaborare” cu Israelul, iar – cu un an înainte – trei persoane au fost spânzurate după ce au fost recunoscute vinovate de asasinarea unui comandant al mişcării islamiste.

Hamas a declarat joi că acei “colaboratori” care se vor preda autorităţilor vor beneficia de sancţiuni mai puţin severe şi că tribunalul “a urmat procedurile legale”.


Legislaţia palestiniană cere ca preşedintele Autorităţii Naţionale Palestiniene (ANP) să-şi dea aprobarea pentru sentinţele capitale, dar Hamas ignoră acest aspect.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului din Fâşia Gaza au cerut Hamas să reducă numărul condamnărilor la moarte.

Centrul Al-Mezan pentru drepturile omului, cu sediul în Gaza, a denunţat la începutul lunii “interminabilele condamnări la moarte pronunţate de tribunalul militar” din enclava palestiniană.

Citește și : Captură record de metamfetamină în Laos

În 2005, armata israeliană s-a retras unilateral din Fâşia Gaza, după care a impus o blocadă terestră, aeriană şi maritimă, întărind-o în 2007 când Hamas a cucerit puterea în Gaza în urma unor lupte fratricide cu mişcarea Fatah a lui Mahmoud Abbas, preşedintele ANP.

De atunci, Hamas şi Israelul s-au înfruntat în patru conflicte (2008, 2012, 2014 şi 2021).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.