StiripesurseExterneMilos Zeman a fost scos de la ATI

Milos Zeman a fost scos de la ATI

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman a fost transferat din secţia de terapie intensivă, după mai mult de trei săptămâni de tratament, într-un salon obişnuit al Spitalului militar central din Praga, pentru că starea sa s-a ameliorat, a informat joi instituţia medicală, potrivit agenţiei Reuters şi agerpres.

Zeman, în vârstă de 77 de ani, a fost internat la 10 octombrie, la o zi după ce în ţară au avut loc alegeri parlamentare în care aliatul său, prim-ministrul Andrej Babis, a pierdut în faţa unui grup de partide de opoziţie.

Citeşte şi: Şeful Bisericii Ortodoxe a fost OPERAT pe CORD – Black News

Administraţia prezidenţială nu a dezvăluit diagnosticul, dar comunicatul emis de spital la 18 octombrie afirmă că Zeman era prea bolnav pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile prezidenţiale, o situaţie care ar putea determina parlamentul să-i retragă prerogativele, inclusiv pe aceea de desemnare a noului prim-ministru.

Din comunicatul recent al spitalului nu a reieşit dacă starea preşedintelui s-a ameliorat suficient pentru ca opinia medicală să se schimbe cu privire la capacitatea acestuia de reveni la lucru.


‘Tratamentul, în special suportul nutriţional complex, oferit la terapie intensivă a condus la o ameliorare a stării clinice a preşedintelui. Astăzi, preşedintele a fost transferat într-un salon standard’, se menţionează în comunicat.

Camera inferioară a parlamentului se va întruni în noua componenţă la 8 noiembrie într-o şedinţă care va iniţia transferul de putere.

Citeşte şi: Țigările electronice ar putea fi prescrise pentru a te ajuta să te laşi de fumat – Black News

Odată cu încheierea şedinţei inaugurale, guvernul în exerciţiu al prim-ministrului Andrej Babis va fi obligat să demisioneze, urmând ca preşedintele să desemneze un nou premier.

Cele cinci partide de centru şi centru-dreapta care au câştigat împreună 108 mandate din cele 200 ale camerei legislative inferioare au ajuns la un acord cu privire la formarea unui nou guvern şi vor ca Zeman să-l desemneze prim-ministru pe liderul Democraţilor Civici (ODS, centru-dreapta).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.