StiripesurseȘtirile zileiComandanţii submarinului avariat în Marea Chinei au fost 'puşi pe liber'

Comandanţii submarinului avariat în Marea Chinei au fost ‘puşi pe liber’

Publicat:

Marina americană (US Navy) a anunţat joi că i-a eliberat din funcţii pe cei trei ofiţeri care se aflau la comanda submarinului nuclear avariat luna trecută în Marea Chinei după ce a lovit un munte submarin, transmite AFP, potrivit agerpres.

Viceamiralul Karl Thomas, comandantul Flotei a 7-a, i-a eliberat din funcţii pe căpitanul de fregată Cameron Aljilani, comandantul submarinului USS Connecticut, pe căpitanul de corvetă Patrick Cashin, secund, şi pe maistrul principal Cory Rodgers, subofiţerul cu gradul cel mai înalt la bord, a comunicat US Navy.

Viceamiralul Thomas ‘a stabilit că bunul simţ al deciziilor prudente şi respectarea procedurilor ar fi permis evitarea incidentului’, precizează comunicatul, menţionând că cei trei ‘au pierdut încrederea US Navy’.

În după-amiaza zilei de 2 octombrie, USS Connecticut, un submarin cu propulsie nucleară din clasa Seawolf, a lovit un obiect la acel moment neidentificat, în timp ce naviga în imersiune în Marea Chinei de Sud. Unsprezece membri ai echipajului au fost răniţi.

Ancheta a stabilit că submersibilul lovise un munte submarin care nu figura pe hărţi.


Submarinul a fost nevoit să iasă la suprafaţă, dar a fost capabil să navigheze până în insula Guam, teritoriu american din Pacific, unde se află şi acum şi de unde se va îndrepta în portul Bremerton (statul Washington) pentru reparaţii.

Marina americană nu a dezvăluit nici locul exact al incidentului, nici adâncimea la care se afla submarinul.

China revendică cvasitotalitatea apelor din Marea Chinei de Sud, unde a construit avanposturi militare pe insuliţe şi atoli, în vreme ce Statele Unite şi aliaţii lor patrulează cu regularitate în apele internaţionale ale regiunii pentru a-şi afirma dreptul la libertatea de navigaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Radu Marian scapă de urmărirea penală în cazul Moldatsa: Procuratura Anticorupție respinge denunțul lui Galbur

Deputatul PAS Radu Marian scapă de urmărirea penală, după ce l-a recomandat pe Dumitru Vangheli, fostul director al întreprinderii Moldatsa acuzat că ar fi...

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.