StiripesurseEconomieDeşi este măcinată de pandemie, Rusia reporneşte motoarele economiei

Deşi este măcinată de pandemie, Rusia reporneşte motoarele economiei

Publicat:

Activităţile normale s-au reluat de luni în Rusia, după o săptămână de suspendare impusă de autorităţi în încercarea de a întrerupe transmiterea coronavirusului, informează AFP, potrivit agerpres. În ciuda măsurilor, s-au înregistrat noi recorduri privind contaminarea şi decesele, precizează agenţia citată.

Preşedintele Vladimir Putin a decretat o perioadă de suspendare a activităţilor economice din 30 octombrie până în 7 noiembrie, în condiţiile în care Rusia este ţara europeană cea mai afectată de epidemia de COVID-19.

Citeşte şi: Un miliardar încearcă să construiască un cămin studenţesc în mare parte FĂRĂ ferestre într-un „experiment social și psihologic”

Cu toate restricţiile, sâmbăta trecută s-au consemnat oficial în Rusia 41.335 de cazuri noi în 24 de ore, cea mai mare valoare de la începutul pandemiei. Joia trecută se înregistrase recordul de decese într-o singură zi, 1195, aproape egalat luni, când au murit alţi 1190 de pacienţi cu coronavirus şi s-au consemnat 39.400 de cazuri noi.

Pentru a limita pierderile economice, autorităţile de la Moscova au respins reintroducerea carantinei stricte aplicate în primăvara anului trecut, deşi între timp s-au produs noi valuri epidemice, arată AFP.


Citeşte şi: Numărul de noi infectări atinge un nivel record în Germania – Black News

Răspândirea rapidă a coronavirusului este facilitată şi de rata redusă de vaccinare a populaţiei ruse, pe fondul neîncrederii în vaccinurile din producţia internă. Rusia dispune de mai multe vaccinuri proprii, însă conform statisticilor oficiale numai 34% din cei 114 milioane de locuitori sunt vaccinaţi cu o schemă completă.

Bilanţul epidemiei la scară naţională a ajuns la 8.834.495 de cazuri şi 248.004 decese, consemnează AFP. Agenţia de statistică Rosstat, care aplică o definiţie extinsă a deceselor legate de coronavirus, înregistra însă de la sfârşitul lui septembrie aproape 450.000 de morţi. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Legislația rutieră se aliniază cu normele UE

Normele de reglementarea circulației vehiculelor pe drumurile publice în raport cu masele și dimensiunile maxime admise vor fi ajustate la standardele europene. Deputații Comisiei...

SFS ne anunţă ce taxe trebuie achitate în această lună

Serviciul Fiscal de Stat anunță principalele termene-limită din luna iunie 2026 pentru prezentarea dărilor de seamă fiscale și achitarea obligațiilor fiscale. Contribuabilii vizați trebuie...

VIDEO Spelunci de droguri în casele a doi bărbaţi

Doi bărbați de 37 și 38 de ani, care și-au transformat locuințele în spații destinate consumului de droguri, au fost reținuți de oamenii legii. Potrivit...

Transnistria NU va bloca drumul R. Moldova spre Uniunea Europeană

Integrarea europeană și reintegrarea teritorială a Republicii Moldova sunt două procese separate, dar complementare, iar conflictul transnistrean nu va bloca aderarea Republicii Moldova la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.