StiripesurseȘtirile zilei200 de climatologi solicită acţiuni imediate împotriva încălzirii globale

200 de climatologi solicită acţiuni imediate împotriva încălzirii globale

Publicat:

Aţi citit corect avertismentele noastre? Aceasta este, în esenţă, întrebarea pusă de peste 200 de climatologi care solicită COP26 să acţioneze imediat şi masiv împotriva încălzirii globale, în acest moment ”istoric” pentru viitorul umanităţii, informează AFP joi, potrivit agerpres.

”Noi, climatologii, subliniem necesitatea unor acţiuni imediate, puternice, rapide, durabile şi pe scară largă pentru a limita încălzirea la mult sub +2°C şi pentru a continua eforturile de a o limita la 1,5°C”, aşa cum este prevăzut în Acordul de la Paris, au scris aceşti oameni de ştiinţă într-o scrisoare deschisă. Şi ”pentru a limita, de asemenea, riscurile viitoare şi nevoile de adaptare timp de decenii sau chiar secole”.

Citeşte şi: China anunţă un acord cu SUA pentru ‘consolidarea acţiunii climatice’ – Black News

”COP26 reprezintă un moment istoric pentru soarta climei, a societăţilor şi a ecosistemelor, deoarece activităţile umane au încălzit deja planeta cu aproximativ +1,1°C, iar viitoarele emisii de gaze cu efect de seră vor determina încălzirea suplimentară”.

După mai bine de zece zile de negocieri, COP26 intră în linie dreaptă însă, dar în pofida anunţurilor privind noi angajamente de la începutul conferinţei pe tema schimbărilor climatice care se desfăşoară la Glasgow, în Scoţia, lumea continuă să se îndrepte către o încălzire ”catastrofală” de 2,7°C comparativ cu valorile din perioada preindustrială, conform ultimei evaluări a ONU.


În scrisoarea lor deschisă, climatologii insistă asupra concluziilor clare ale multiplelor rapoarte ale experţilor ONU în domeniul climei (IPCC): încălzirea fără precedent cauzată de gazele cu efect de seră generate de activităţile umane, intensificarea fenomenelor meteorologice extreme, diferenţele majore de impact între +2°C şi +1,5°C, cu urmări care sunt deja în unele cazuri ”ireversibile”.

Ultimul raport IPCC din august a avertizat în special asupra riscului de a atinge deja în jurul anului 2030 pragul de +1,5°C, cu zece ani mai devreme decât se estimase anterior. O perspectivă sumbră, deoarece fiecare zecime de grad în plus vine cu partea sa de dezastre suplimentare.

Vezi şi: Patru astronauţi au decolat spre SSI la bordul SpaceX – VIDEO – Black News

”Mii de oameni de ştiinţă din întreaga lume au lucrat de câţiva ani pentru a publica acest raport bazat pe dovezi”, se subliniază în scrisoarea semnată de numeroşi membri ai IPCC.

”Avem în prezent cea mai cuprinzătoare şi robustă evaluare a modului în care clima s-a schimbat în trecut şi se poate schimba în viitor în funcţie de deciziile şi măsurile luate astăzi”, se precizează în text.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.