StiripesurseȘtirile zileiYunior Garcia a fost împiedicat să defileze SINGUR la Havana

Yunior Garcia a fost împiedicat să defileze SINGUR la Havana

Publicat:

Opozantul cubanez Yunior Garcia a fost împiedicat duminică să-şi părăsească domiciliul pentru a defila singur la Havana, preşedintele Miguel Diaz-Canel denunţând dorinţa de “a tulbura ordinea internă”, în ajunul unei manifestaţii convocate de disidenţă, notează AFP, potrivit agerpres.

În jurul orelor 15.00 (20.00 GMT), ora programată pentru marşul său, câteva zeci de persoane i-au strigat “Eu sunt Fidel” de la parterul clădirii în care locuieşte, într-un act de repudiere – o practică folosită în general împotriva disidenţilor -, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Twitter de televiziunea venezueleană Telesur, autorizată să filmeze.

Citeşte şi: Mai multe australience dau în judecată Qatarul, după examinările ginecologice forţate pe Aeroportul din Doha – Black News

De dimineaţă, acest dramaturg în vârstă de 39 de ani, devenit de anul trecut vârful de lance al unei noi generaţii de disidenţi cubanezi stimulată de progresul reţelelor de socializare, a fost blocat la domiciliul său, în cartierul Coronela.

“Astăzi m-am trezit cu casa asediată, toată clădirea este înconjurată de agenţi ai Securităţii Statului îmbrăcaţi în civil”, a anunţat el într-un videoclip pe Facebook.


O echipă a AFP a putut constata că strada sa era blocată de o prezenţă puternică a agenţilor în civil, pe carosabil şi pe acoperişurile clădirilor.

În timp ce mai multe persoane au atârnat uriaşe drapele cubaneze pe faţada blocului său, disidentul a apărut la fereastră ţinând în mână un trandafir alb, cu care intenţiona să defileze.

“Cuba va trăi în pace”, a promis, la rândul său, preşedintele Miguel Diaz-Canel în faţa a aproximativ 70 de studenţi comunişti, care de vineri seara organizează un sit-in în Parque Central, lângă Capitoliu, în sprijinul guvernului.

Purtând o eşarfă roşie la gât, ca şi studenţii, el s-a aşezat în mijlocul lor, promiţând “să apere socialismul” şi să “condamne campaniile de tulburare a ordinii interne, campaniile media împotriva Cubei”.

Autorităţile îi acuză pe Yunior Garcia şi pe alţi organizatori ai manifestaţiei programate luni – pe care au interzis-o – că sunt agenţi pregătiţi şi finanţaţi de Washington pentru a provoca schimbarea regimului.

Duminică, secretarul de stat american, Antony Blinken, a cerut “guvernului cubanez să respecte drepturile cubanezilor, lăsându-i să se adune în mod paşnic”.

Antony Blinken “trebuie să înveţe o dată pentru totdeauna că guvernul cubanez este dator numai poporului său şi respinge în numele său amestecul Statelor Unite”, a replicat prin Twitter ministrul de externe Bruno Rodriguez.

Duminică după-amiază, doi bărbaţi care au strigat “Libertate” şi “Democraţie” în Parque Central au fost arestaţi de poliţie, a constatat un jurnalist al AFP.

Yunior Garcia intenţionase să defileze singur duminică pe un bulevard din Havana, în pofida ameninţării că va fi arestat, deoarece se temea de violenţele care ar putea izbucni luni în timpul manifestaţiei opoziţiei pentru eliberarea deţinuţilor politici, în capitală şi în şase provincii.

Grupul de dezbateri politice pe Facebook Archipiélago, pe care l-a creat, cu peste 30.000 de membri în ţară şi în străinătate, îşi menţine apelul de a defila luni.

Însă, potrivit acestuia, cel puţin şase coordonatori ai grupului au fost împiedicaţi de sâmbătă de poliţie să-şi părăsească locuinţele. Disidentul Guillermo Farinas a fost arestat vineri.

Citeşte şi: Șefa NHS Anglia este acuzată că a ABUZAT de statisticile Covid – Black News

Manifestaţia va coincide cu redeschiderea insulei pentru turismul internaţional, întoarcerea la şcoală a elevilor din ciclul primar şi împlinirea a 502 ani de la înfiinţarea oraşului Havana.

Aceasta va avea loc la patru luni după manifestaţiile istorice izbucnite la 11 şi 12 iulie în aproape 50 de oraşe din întreaga ţară când s-a strigat “Libertate!” şi “Ne este foame!” şi care s-au soldat cu un mort, zeci de răniţi şi arestarea a 1.270 de persoane, dintre care peste 658 sunt în continuare în închisoare, potrivit ONG-ului Cubalex. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bosnia: Bătălia secretă dintre Trump și Europa pentru controlul orașului Sarajevo

Cu patru luni înainte de alegeri cruciale, succesiunea Înaltului Reprezentant Christian Schmidt cristalizează tensiunile dintre Washington și europeni. O decizie este așteptată la Sarajevo...

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.