StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud se confruntă cu o creştere a cazurilor grave...

Coreea de Sud se confruntă cu o creştere a cazurilor grave de COVID-19

Publicat:

Recordul de cazuri grave de COVID-19 raportate în ultimele zile în Coreea de Sud au plasat în alertă autorităţile, care au anunţat că vor scurta intervalul dintre vaccinări, astfel încât persoanele de sub 50 de ani să poată primi doza de supra-rapel mai repede, relatează miercuri EFE, potrivit agerpres.

Agenţia pentru Prevenire şi Control al Bolilor Infecţioase (KDCA) a anunţat că de miercuri persoanele de peste 60 de ani vor putea primi doza de supra-rapel după patru luni (în loc de şase, ca până acum) de la cea de-a doua doză administrată, iar cei cu vârsta peste 50 de ani o vor putea primi după cinci luni.

Citeşte şi: Zece tendințe de urmărit în anul care vine – Black News

Coreea de Sud a raportat miercuri 3.187 de infecţii noi, a doua cifră cea mai ridicată de la începerea pandemiei şi un record ca număr de persoane care prezintă simptome grave de COVID-19 (522), în principal în urma detectării de focare în centrele pentru vârstnici, au precizat responsabili ai guvernului.

Persoanele de peste 60 de ani reprezintă 82 % dintre aceste cazuri grave şi 97 % dintre decesele produse în ţară şi a căror rată este cea mai ridicată de a începerea pandemiei, cu 20 de decese zilnice în ultima săptămână.


Deşi 78,4 % din populaţie este vaccinată cu schema completă, în prima săptămână a lunii noiembrie 56 % din total noilor contagieri au fost depistate în rândul persoanelor vaccinate cu ambele doze.

Potrivit directorului Institutului Naţional de Sănătate (NIH), Kwon Jun-wook, efectul vaccinurilor “slăbeşte”, mai ales la cei vârstnici care au fost vaccinaţi în primele luni ale anului.

Citeşte şi: Iar ‘a vorbit gura fără el’! Biden trebuie să-şi clarifice declaraţiile ambigue referitoare la independenţa Taiwanului – Black News

“Acest ritm al contagierilor este ceva la care ne aşteptam după activarea primului nivel de relaxare a restricţiilor”, a spus Kwon, referindu-se la anularea de la 1 noiembrie a unor măsuri precum închiderea restaurantelor şi a barurilor la ora 22:00.

Ministrul sănătăţii Son Young-rae s-a arătat totuşi încrezător că nu va fi necesar să se înăsprească restricţiile datorită nivelului înalt de vaccinare şi a noii strategii a guvernului de convieţuire cu virusul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.