StiripesurseȘtirile zileiVladimiro Montesinos, eminenţa cenuşie a lui Fujimori, condamnat pentru răpirea unui...

Vladimiro Montesinos, eminenţa cenuşie a lui Fujimori, condamnat pentru răpirea unui jurnalist

Publicat:

Vladimiro Montesinos – puternicul şef al serviciilor secrete peruane sub administraţia preşedintelui Alberto Fujimori – a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru răpirea în 1992 a unui jurnalist critic la adresa puterii de atunci, a anunţat joi justiţia peruană, potrivit AFP şi agerpres.

Această sentinţă, pronunţată în cazul răpirii lui Gustavo Gorriti, pe atunci corespondent al cotidianului spaniol El Pais, este considerată ca fiind ispăşită, întrucât Montesinos, în prezent în vârstă de 76 de ani, execută din 2001 o pedeapsă de 25 ani de închisoare pentru încălcarea drepturilor omului.

Citeşte şi: Sebastian Kurz a rămas FĂRĂ imunitatea parlamentară – Black News

Sistemul judiciar peruan nu însumează sentinţele pronunţate, impunându-se cea cu durata cea mai lungă.

Gustavo Gorriti a fost răpit de militari în timp ce se afla în locuinţa sa în noaptea de 5 aprilie 1992, ziua în care Alberto Fujimori, cu sprijinul forţelor armate, a dizolvat parlamentul şi a suspendat Constituţia.


Citeşte şi: BOMBĂ de la CDC: Cei imunizaţi natural NU transmit COVID-19! – Black News

Jurnalistul a fost reţinut pentru scurt timp în celule de la cartierul general al armatei, fiind eliberat ca rezultat al presiunii diplomaţiei spaniole şi a presei.

Montesinos, eminenţa cenuşie a regimului Fujimori (1990-2000), a fost condamnat în 2001 la 25 ani de închisoare pentru implicarea sa în uciderea a 15 persoane la Barrios Altos şi în dispariţia a nouă studenţi şi a unui profesor de la Universitatea din La Cantuta de către un comando militar, fapte produse în momentul de vârf al luptei împotriva terorismului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Papa Leon al XIV-lea a vrut să demonstreze că discursurile sale nu sunt scrise de AI

Cum mai poate un cititor să știe dacă un text a fost scris de un om sau de inteligența artificială? O colecție de discursuri...

România, pe ultimul loc în UE la numărul angajaților din cultură

În timp ce aproape 9 milioane de europeni lucrează în domenii precum arta, muzica, teatrul sau patrimoniul cultural, România rămâne mult sub media europeană,...

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.