StiripesurseȘtirile zileiAlegeri prezidenţiale în Chile

Alegeri prezidenţiale în Chile

Publicat:

Chilienii sunt aşteptaţi duminică la urne să îşi aleagă preşedintele, în primele alegeri de la izbucnirea, în urmă cu doi ani, a unor masive proteste anti-guvernamentale şi după ce tensiunile în ţară au crescut pe fondul pandemiei, relatează BBC, scrie news.ro .  

Chile, până nu demult un model de stabilitate şi creştere economică în America de Sud, a fost scena unor violente manifestări extinse la nivel naţional la finalul anului 2019, care au continuat în 2020.

Citește și : Nave de patrulare americane, destinate să consolideze Forţele maritime ucrainene în Marea Neagră

Duminică, persoanele cu drept de vot au de ales între viziuni politice foarte diferite.

Principalii candidaţi reflectă tensiunile sociale şi polarizarea politică ce a cuprins ţara ca rezultat al revoltei interne. Situaţia a fost exacerbată de greutăţile economice şi sociale cauzate de pandemia de Covid-19.


Cele mai recente sondaje arată că José Antonio Kast, candidatul extremei drepte în vârstă de 55 de ani, este favorit, urmat de fostul lider al studenţilor Gabriel Boric, candidat al stângii în vârstă de 35 de ani.

Cu şapte candidaţi în cursa pentru preşedinţie este puţin probabil ca unul să obţină 50% dintre voturi pentru a câştiga din primul tur. Al doilea tur, programat pentru 19 decembrie, este, prin urmare, foarte probabil.

Pe lângă alegerea unui nou preşedinte, chilienii vor alege şi o nouă Cameră a Deputaţilor, cu 155 de mandate, şi 27 de membri din Senatul cu 50 de mandate, precum şi consilieri regionali.

În recentele proteste, maifestanţii au cerut o nouă constituţie care să o înlocuiască pe cea în vigoare din perioada conducerii generalului Augusto Pinochet.

Un comitet ales în mai 2021 şi instalat în luna iulie a început să lucreze la noul document. Între schimbări se numără garanţii specifice pentru drepturile indigenilor şi privind egalitatea de gen.

Toate acestea au alimentat campania prezidenţială, provocând dezbateri şi, în unele cazuri, controverse.

Citește și : SUA avertizează grupul de mercenari Wagner împotriva unei ingerinţe în Mali

Preşedintele Sebastián Piñera, la final de mandat, nu participă la alegerile de duminică, iar oricine îi va urma va trebui să gestioneze situaţia privind securitatea în regiunea sudică La Araucanía, unde activiştii indigeni mapuche poartă o îndelungată luptă pentru dreptul asupra pământurilor strămoşeşti.

Pe 12 octombrie, preşedintele Piñera a decretat stare de urgenţă în patru provincii după incendieri şi atacuri cu arme de foc faţă de poliţie şi rezidenţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Circa 100 000 de persoane urmează a fi angajate în câmpul muncii până în anul 2029

Rata de ocupare a populației între 20 și 64 de ani este de aproximativ 57%. Obiectivul țintit este ca aceasta să ajungă la 62%...

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.