StiripesurseȘtirile zileiBolsonaro se înscrie în Partidul Liberal din Brazilia pentru a putea...

Bolsonaro se înscrie în Partidul Liberal din Brazilia pentru a putea candida în alegerile prezidenţiale din octombrie 2022

Publicat:

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a devenit membru al Partidului Liberal (PL), o formaţiune de dreapta, cu scopul de a dezminţi sondaje care-l creditează cu o înfrângere în alegerile prezidenţiale din octombrie 2022 de către fostul preşedinte Luiz Inacio Lula da Silva, eventualul candidat al stângii, relatează AFP , scrie news.ro .

Aderarea preşedintelui brazilian de extremă dreapta la cel de-al nouălea partid, succesiv, este însă o practică frecventă în Brazilia, o ţară în care Parlamentul este extrem de fragmentat, cu aproximativ 30 de formaţiuni.

Citește și : Antony Blinken felicită poporul român cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale

”Noi nu lansăm aici pe nimeni în cucerirea vreunui asalt. Înscrierea este un evenment simplu, dar de mare importanţă”, a declarat şeful statului marţi, într-o ceremonie organizată la un mare hotel din Brasilia, în prezenţa a sute de politicieni – dar fără presă.

”Vă mulţumesc pentru încredere şi susţinere”, le-a transmis el membrilor PL, aproape toţi fără mască de protecţie.


”Aceasta este o ceremonie de înscriere care ne face o echipă (…) în vederea alegerilor (prezidenţiale) de anul viitor”, a adăugat el.

Bolsonaro a declarat ulterior, după ce a ieşit din hotel şi s-a dus să întâlnească cu simpatizanţi, că vrea ”să continue ceea ce facem din ianuarie 2019, (şi anume) să schimbăm destinul Braziliei, să apărăm tot mai mult familia, cheia de boltă a conservatorismului”.

SCHIMBAREA SITUAŢIEI

Bolsonaro nu se afla în vreun partid, după ce a ieşit, în urmă cu doi ani, din cel sub culorile căruia a fost ales cu uşurinţă la sfârşitul lui 2018, foarte micul Partid Social Liberal (PSL).

El nu poate candida în algerile prezidenţiale din 2022 dacă nu este afiliat politic.

Citeşte şi:  Numai Europa poate salva Ucraina în fața lui Putin și Trump, dar o va face?

Însă, cu mai puţin de un an înaintea scrutinului, situaţia liderului în vârstă de 66 de ani s-a schimbat foarte mult, iar cota popularităţii sale nu a fost niciodată atât de mică.

Ea s-a prăbuşit la 22% din cauza gestionării dezastruoase a crizei covid-19, soldată cu aproape 615.000 de morţi în Brazilia şi un nivel foarte mare al inflaţiei şi şomajului.

În plus, el este vizat de aproximativ 100 de cereri de destituire şi de cinci anchete ale Curţii Supreme şi justiţiei electorale.

El dă deja multe semene ale unei intrări în campanie, însă fostul preşedinte brazilian Luiz Inacio Lula da Silva (2003-2010), o oaie neagră a lui Bolsonaro, urmează să-şi anunţe candidatura în primul trimestru al lui 2022.

Liderul istoric al stângii braziliene, în vârstă de 76 de ani, se întoarce dintr-un turneu în Europa, unde a fost primit de către preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul spaniol Pedro Sanchez şi viitorul cancelar german Olaf Scholz.

”FIGURĂ PUTERNICĂ”

PL – care deţine 43 dintre cei 513 deputaţi şi patru dintre cei 81 de senatori – este unul dintre principalele partide din cadrul “centrao”, un bloc neoficial de formaţiuni de dreapta şi de centru care îşi acordă susţinerea în schimbul unor avataje, care fac şi refac politica în Brazilia.

Bolsonaro s-a apropiat mult de “centrao” în ultimele luni, după ce a fost ales în calitate de candidat ”antisistem” hotărât să termine cu ”vechile practici politice”, cu corupţia în frunte.

El speră de-acum să răstoarne situaţia.

Citește și : Instituţiile UE transmit mesaje de felicitare de Ziua Naţională a României

”Popularitatea lui Bolsonaro este mică, însă el rămâne o figură puternică”, declară AFP directorul redacţiei site-ului Congresso em foco Edson Sardinha.

Citeşte şi:  Rezultate modificate semnificativ după contestații în concursul de admitere în stagiul de notar

”Este prea devreme. Se mai pot întâmpla multe lucruri”, afrmă el. ”Acum el are un partid mai puternic, care va dispune de resurse importante din fondurile electorale şi de mult timp de antenă la televiziune”.

Este necesar să nu se subestimeze nici sentimentul anti-Lula în rândul multor brazilieni, subliniază acest expert, în alegeri care se anunţă ultra-polarizate.

Candidaţi de centru sau de dreapta care speră să încarneze o ”a treia cale” întâmpină dificultăţi în a convinge, precum guvernatorul Sao Paulo Joao Doria sau fostul judecător Sergio Moro, care l-a încarcerat pe Lula cu privire la corupţie.

Intrarea în PL urmează să-i garanteze lui Bolsonaro posibilitatea de a-şi încheia mandatul, în decembrie 2022, în cazul în care cererile de destituire eşuează.

Unul dintre cei trei fii ai lui Bolsonaro care deţine un mandat politic, senatorul Flavio Bolsonaro, s-a înscris, la rândul său, în PL, din care face parte fostul star al fotbalului Romario, un senator.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Lituania îşi extind parteneriatul în sectorul apărării

Consolidarea parteneriatului bilateral și sprijinul Lituaniei pentru realizarea obiectivelor noastre strategice au fost discutate de ministrul apărării Anatolie Nosatîi în cadrul întrevederii cu omologul...

Incident armat într-un campus din SUA

Mai multe persoane au fost rănite prin împuşcare la universitatea din Iowa în centrul SUA, au anunţat duminică autorităţile, relatează AFP, potrivit stiripesurse.ro."Serviciul poliţiei din...

Un nou contingent de carabinieri a fost detașat în Kosovo

Al cincilea contingent de carabinieri a fost detașat astăzi în misiunea internațională din cadrul Forței Multinaționale de Menținere a Păcii din Kosovo (KFOR), informează...

Duminica Tomii: Semnificația sărbătorii, tradiții și superstiții

Duminica Tomii este una dintre cele mai importante zile din perioada pascală. Ea se sărbătorește la o săptămână după Paște și, în acest an,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.