StiripesurseȘtirile zileiUn fost diplomat denunţă EŞECURILE în evacuarea afganilor care au ajutat...

Un fost diplomat denunţă EŞECURILE în evacuarea afganilor care au ajutat Marea Britanie

Publicat:

Doar 5% dintre cetăţenii afgani care au cerut ajutor pentru a pleca din ţară în cadrul unui program creat de Marea Britanie după instalarea talibanilor la putere au primit în cele din urmă asistenţa solicitată, iar unii dintre cei rămaşi în Afganistan au fost ucişi după căderea Kabulului, susţine un fost diplomat britanic care a lucrat în cadrul programului respectiv, relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

Raphael Marshall, care în timpul eforturilor de evacuare din Afganistan era angajat al agenţiei britanice pentru dezvoltare internaţională FCDO (Foreign, Commonwealth and Development Office), afirmă într-o declaraţie scrisă remisă Comisiei pentru afaceri externe a Camerei comunelor că la un moment dat era singura persoană care monitoriza căsuţa poştală electronică unde erau direcţionate mesajele de ajutor.

Citeşte şi: Trump: ‘Biden a pus în pericol relaţiile cu Regatul Unit prin înlăturarea bustului lui Churchill din Biroul Oval’ – Black News

Aceste “eşecuri ne-au trădat prietenii şi aliaţii şi au zădărnicit decenii de eforturi britanice şi ale NATO”, a comentat preşedintele Comisiei, conservatorul Tom Tugendhat, potrivit căruia declaraţia lui Marshall prezintă evacuarea din Afganistan ca fiind caracterizată de “lipsă de interes” şi “birocraţie în defavoarea umanităţii”.

Raphael Marshall a lucrat în echipa “pentru cazuri speciale” din Afganistan, care se ocupa de cazurile afganilor aflaţi în pericol din cauza legăturilor lor cu Regatul Unit, dar care nu lucraseră direct pentru guvernul britanic.


Acesta a estimat că “între 75.000 şi 150.000 de oameni (inclusiv persoane dependente) au aplicat pentru evacuare”, în această categorie, şi “sub 5% dintre ei au primit ajutor într-un fel sau altul”.

“Este clar că unii dintre cei rămaşi au fost asasinaţi ulterior de talibani”, adaugă Marshall în declaraţie.

El mai notează că niciunul din membrii echipei care ocupa de aceste cazuri “nu studiase în detaliu despre şi nu se ocupase înainte de Afganistan”, iar tinerilor angajaţi “le era frică să fie puşi să ia sute de decizii de viaţă şi de moarte în legătură cu care nu aveau nicio idee”.

Marshall mai spune că şeful diplomaţiei de atunci, Dominic Raab, “nu înţelegea pe deplin situaţia”. E-mail-urile erau deschise, dar nu se luau măsuri, iar Raab avea impresia că “scopul acestui sistem era de a-i permite premierului şi ministrului de externe să-i informeze pe parlamentari că nu sunt e-mail-uri necitite”, acuză el.

“Erau e-mailuri disperate şi urgente. Am fost izbit de atâtea mesaje care începeau cu fraze ca ‘ vă rog, salvaţi-mi copiii'”.

Un purtător de cuvânt al guvernului a asigurat că “angajaţii guvernului britanic au lucrat fără încetare la evacuarea a peste 15.000 de oameni din Afganistan în două săptămâni”.

Citeşte şi: Israelul întăreşte controlul asupra exportului de produse informatice – Black News

“A fost cea mai mare misiune de acest gen de câteva decenii şi a doua cea mai amplă realizată de vreo ţară. (…) Peste 1000 de angajaţi ai FCDO s-au preocupat să-i ajute pe cetăţenii britanici şi pe afganii eligibili să plece” (…), dar “amploarea evacuării şi circumstanţele dificile au făcut ca deciziile de prioritizare să trebuiască luate rapid”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

“Din păcate nu i-am putut evacua pe toţi cei pe care am vrut, dar rămânem angajaţi faţă de aceştia şi de la încheierea operaţiunii am ajutat alţi peste 3000 de oameni să plece din Afganistan”, a menţionat acesta.

Mai mulţi oficiali din FCDO şi ambasadorul britanic în Afganistan, Sir Laurie Bristow, sunt aşteptaţi marţi în faţa Comisiei pentru afaceri externe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consiliul de afaceri moldo-kazah a fost lansat la Chișinău

La Chișinău a fost lansat Consiliul de afaceri moldo-kazah, o platformă creată pentru a consolida dialogul dintre mediile de afaceri din Republica Moldova și...

De ce scade nivelul vitaminei D în organism și cum îți afectează sănătatea

Vitamina D este una dintre cele mai importante substanțe pentru organism. Ajută la absorbția calciului, contribuie la sănătatea oaselor, susține sistemul imunitar și joacă...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.