StiripesurseExterneMii de afgani, care au lucrat pentru Berlin, aşteaptă şi acum...

Mii de afgani, care au lucrat pentru Berlin, aşteaptă şi acum să plece din Afganistan

Publicat:

Mii de cetăţeni afgani care au lucrat pentru armata, ambasada sau alte instituţii germane în Afganistan încă aşteaptă să părăsească teritoriul acestei ţări, la aproape patru luni după ce talibanii au preluat puterea la Kabul, a relatat grupul media Funke, citând Ministerul de Interne german, potrivit dpa şi agerpres.

În răspunsul la o interpelare din partea partidului Die Linke în Bundestag (camera inferioară a forului legislativ german), Ministerul de Interne arată că Germania a primit solicitări de la aproape 25.000 de afgani care doreau să plece din ţara lor. Dintre aceştia, 7.033 au ajuns deja pe teritoriul german.

Datele oficiale indică faptul că autorităţile germane au fost de acord să primească 24.556 de afgani – dintre care 4.590 angajaţi locali pentru forţele armate germane şi 19.966 dependenţi – în perioada 15 mai – 26 noiembrie.

Până acum, 1.319 de angajaţi locali afgani şi 5.711 de membri ai familiilor lor au venit în Germania.

Deputata germană de origine turcă Gokay Akbulut, membră a partidului Die Linke, a subliniat că oamenii ”vor continua să stea în Afganistan în cea mai mare teamă şi nesiguranţă”, întrucât cu greu găsesc vreo ocazie de a părăsi ţara.


Ea a solicitat guvernului federal de la Berlin să accelereze şi să simplifice procedurile de evacuare şi de imigrare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O navă încărcată cu propan a luat foc în Marea Neagră

O navă încărcată cu 3.700 de tone de gaz natural lichefiat a fost atacată noaptea trecută în Marea Neagră, la circa 40 de kilometri...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.