StiripesurseSintezeTurcia trebuie să stabilească relaţii cu guvernul sirian (opoziție)

Turcia trebuie să stabilească relaţii cu guvernul sirian (opoziție)

Publicat:

Turcia ar trebui să stabilească relaţii cu guvernul sirian, a declarat sâmbătă şeful principalului partid de opoziţie din Turcia, cerând schimbarea politicii Ankarei, informează dpa.

“Dacă trebuie menţinută integritatea teritoriala a Siriei şi oprită vărsarea de sânge, este necesar să se stabilească relaţii cu
statul sirian, guvernul sirian”, a spus Kemal Kilicdaroglu, lider al Partidului Popular Republican (CHP), conform agerpres.

Guvernul turc ar trebui să intre în contact cu omologul său sirian imediat, a adăugat el.

Citește și : Myanmar : Un bărbat a fost arestat la domiciliu după ce a aruncat un cocteil Molotov în incinta vilei în care Aung San Suu Kyi

Kilicdaroglu a făcut comentariile la un congres CHP la Ankara, în timpul căruia membrii vor alege conducerea partidului. Kilicdaroglu face campanie pentru a-şi păstra funcţia de conducere la vârful formaţiunii de centru-stânga CHP.


În timp ce protestele siriene din 2011 împotriva guvernului preşedintelui Bashar al-Assad au fost zdrobite într-o represiune sângeroasă a forţelor de securitate, Turcia a tăiat legăturile cu Damascul şi a sprijinit opoziţia, inclusiv unele facţiuni rebele.

Opoziţia turcă se opune demult politicilor preşedintelui Recep Tayyip Erdogan în Siria, inclusiv exprimându-şi preocupările legate de creşterea facţiunilor islamiste sunite armate şi instabilitatea regională ca rezultat al slăbirii statului sirian în război.

Anul trecut, Turcia şi-a intensificat relaţiile cu Rusia şi Iranul – un susţinător ferm al lui Assad – pentru a negocia încetarea focului în Siria. Cu toate acestea, violenţa recentă ameninţă aşa-numitul “proces de la Astana”, numit după discuţiile purtate în capitala Kazahstanului.

Ankara a lansat luna trecută o operaţiune militară în curs de desfăşurare împotriva militanţilor kurzi din Afrin, în nord-vestul Siriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.