StiripesurseȘtirile zileiUn tribunal din Hong Kong a ordonat LICHIDAREA societăţii-mamă a Apple...

Un tribunal din Hong Kong a ordonat LICHIDAREA societăţii-mamă a Apple Daily

Publicat:

Un tribunal din Hong Kong a ordonat miercuri lichidarea societăţii-mamă a Apple Daily, o ultimă lovitură dată cotidianului pro-democraţie constrâns să-şi sisteze apariţia începând de la sfârşitul lui iunie, informează AFP, potrivit agerpres.

Bunurile societăţii au fost îngheţate de autorităţi în numele Legii privind securitatea naţională, promulgată anul trecut de Beijing pentru a reduce la tăcere orice disidenţă, potrivit AFP.

Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News

Proprietarul societăţii, magnatul presei Jimmy Lai, şi mai mulţi jurnalişti şi directori ai acestei publicaţii se află în prezent în detenţie, acuzaţi de înţelegere secretă cu puteri străine, în urma unor articole şi editoriale publicate de acest cotidian. Ei riscă pedepse cu închisoarea pe viaţă.

În septembrie, executivul din Hong Kong a cerut dizolvarea societăţii-mamă a cotidianului, Next Digital Limited, apreciind această măsură ca fiind “oportună în interesul general”.


Miercuri, în urma unei scurte audieri, un magistrat din cadrul Înalte Curţi, Jack Wong, a dat curs cererii guvernului.

Deocamdată nu se cunosc consecinţele deciziei tribunalului pentru ediţia taiwaneză a Apple Daily, încă operaţională în calitate de filială financiar independentă.

Agenţia de presă Bloomberg a afirmat că aceasta este la limită cu numerarul şi că îşi va suspenda activitatea înainte de sfârşitul anului. Apple Daily Taiwan a calificat această informaţie drept “speculaţie”, fără a face alt comentariu.

Jimmy Lai, 74 de ani, ispăşeşte deja pedepse cu închisoarea pentru că a participat la manifestaţii pro-democraţie în ultimii ani.

Luni, el a fost condamnat la alte 13 luni de închisoare, pentru că a participat în 2020 la o reuniune interzisă de autorităţi, din cauza restricţiilor sanitare împotriva COVID-19, pentru a comemora represiunea din Piaţa Tiananmen.

Autorităţile din Hong Kong au luat măsuri pentru a restrânge libertatea presei în acest teritoriu altădată semi-autonom, după imensele manifestaţii pro-democraţie din 2019, notează AFP.

Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News

La începutul lui decembrie, Jimmy Lai şi personalul cotidianului său pro-democraţie au primit “Peniţa de aur”, un prestigios premiu al libertăţii presei decernat de Asociaţia Mondială a Ziarelor şi Editorilor (WAN-IFRA).

Aceasta din urmă a elogiat cotidianul Apple Daily, văzând în el “un simbol al pro-democraţiei şi disidenţei”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.