StiripesurseȘtirile zileiMoscova NU vrea înăsprirea legislaţiei privind violenţa domestică

Moscova NU vrea înăsprirea legislaţiei privind violenţa domestică

Publicat:

Kremlinul a exclus joi orice înăsprire a legislaţiei ruse privind violenţa domestică, în pofida condamnării Rusiei de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) şi a apelului acesteia la o reformă de amploare, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Considerăm că legislaţia în vigoare creează toate instrumentele necesare pentru a lupta împotriva acestui flagel, forţele de ordine depun eforturile necesare”, a spus Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Citeşte şi: Facebook recunoaşte că ‘fact-checking-ul’ este un sistem de cenzură şi ei decid modul şi numărul distribuirilor – Black News

Marţi, CEDO a afirmat că Moscova trebuie să-şi modifice “foarte urgent” cadrul juridic, care nu conţine “nicio definiţie” a “violenţelor domestice”, într-o decizie în favoarea a patru femei victime ale violenţei foştilor parteneri.

În 2017, Rusia a relaxat prevederile legale privind actele de violenţă care se desfăşoară în familie, cu excepţia cazurilor cele mai grave. Această decizie a fost iniţiativă de curentele conservatoare, foarte influente în cercurile puterii, îndeosebi puternica Biserică ortodoxă rusă. Potrivit acesteia din urmă, intervenţia justiţiei în familii duce la distrugerea acestora, fiind “incompatibilă cu valorile spirituale şi morale tradiţionale ale Rusiei”.


În absenţa statisticilor oficiale, asociaţiile specializate estimează la peste 16 milioane numărul femeilor ruse victime ale violenţelor domestice, iar în fiecare an au loc cazuri sordide de astfel de acte care fac vâlvă în presă şi relansează dezbaterea.

Citeşte şi: Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă acum o face mai ‘cu perdea’ – Black News

Decizia de marţi a CEDO a dispus şi acordarea de despăgubiri unora dintre victime, în special Margaritei Graceva, căreia soţul ei i-a tăiat mâinile.

Reacţia de joi a Kremlinului pare să contravină şi unei decizii a Curţii Constituţionale ruse din aprilie care a calificat drept neconstituţional faptul că legislaţia rusă nu acordă o protecţie adecvată victimelor şi nu-i pedepseşte mai sever pe recidivişti. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reţelele sociale şi platformele video depăşesc media tradiţionale (studiu)

Pentru prima dată, reţelele sociale şi platformele video sunt utilizate mai mult pentru informare la nivel mondial comparativ cu media tradiţionale, conform unui raport...

România şi Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena

România şi Republica Moldova au adus un omagiu poetului naţional Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa...

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate

Descendenții familiilor deportate pot solicita restituirea averilor confiscate, însă procesul rămâne unul complicat din punct de vedere legislativ. Declarația a fost făcută de vicepreședinta...

VIDEO Până unde va ajunge Autostrada A8 în R. Moldova?

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a anunțat că autoritățile române au făcut un nou pas în dezvoltarea conexiunilor rutiere cu Republica Moldova,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.