StiripesurseȘtirile zileiNoul roman al Michel Houellebecq se va intitula 'Aneantir'

Noul roman al Michel Houellebecq se va intitula ‘Aneantir’

Publicat:

Noul roman al scriitorului Michel Houellebecq, unul dintre autorii de limbă franceză cu cele mai multe volume traduse şi vândute în străinătate, se va intitula “Aneantir” şi va fi lansat pe 7 ianuarie 2022, au anunţat reprezentanţii editurii Flammarion, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

După “Soumission”, în 2015, şi “Seretonine”, în 2019, cele mai recente două romane publicate de Michel Houellebeq, scriitorul francez continuă astfel seria cărţilor sale ale căror titluri constau într-un singur cuvânt.

Romanul “Aneantir” conţine 736 de pagini şi a fost expediat vineri reprezentanţilor presei, însoţit de un embargo care le impune jurnaliştilor să nu dezvăluie nicio informaţie despre conţinutul acestei cărţi înainte de data de 30 decembrie.

De altfel, Michel Houellebecq intenţionează să nu acorde niciun interviu pentru a-şi promova noul roman.

Romancierul francez s-a implicat în procesul de fabricare a acestui volum într-un format mai luxos şi a dezvăluit că modelul său preferat este cel al cărţilor tipărite în Germania, care sunt mai grele, mai rigide şi mai solide, cu o hârtie care rămâne albă timp îndelungat.


Premiat în Franţa cu numeroase distincţii literare, inclusiv cu renumitul premiu Goncourt, şi recompensat cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare de preşedintele Emmanuel Macron, Michel Houellebecq este primul romancier francez laureat al Premiului de Stat al Austriei pentru literatură europeană după Patrick Modiano, care a câştigat această recompensă în 2012.

Flammarion a reeditat pe 10 noiembrie, în acelaşi format de lux, trei dintre romanele care au contribuit la succesul lui Michel Houellebecq – “Extension du domaine de la lutte” (1994), “Les Particules elementaires” (1998) şi “Platforme” (2001).

Cea mai recentă carte publicată de scriitorul francez se intitulează “Serotonine” (2019), în care romancierul îşi transpune cititorii într-o Franţă rurală şi suferindă. Scris cu mai multe luni înainte de apariţia “vestelor galbene”, romanul pare că a anticipat această mişcare protestatară, pe care niciunul dintre politicienii francezi nu a prevăzut-o. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.