StiripesurseȘtirile zileiMoştenitorul Samsung a fost eliberat din închisoare

Moştenitorul Samsung a fost eliberat din închisoare

Publicat:

O curte de apel sud-coreeană a confirmat luni condamnarea pentru corupţie a moştenitorului imperiului Samsung, Lee Jae-Yong, dar a comutat sentinţa în condamnare cu suspendare şi a dispus eliberarea sa imediată, relatează AFP, potrivit agerpres.

Vicepreşedintele Samsung Electronics şi fiul preşedintelui grupului Samsung, Lee Jae-Yong a fost condamnat în august 2017 la cinci ani de închisoare, în special pentru corupţie, abuz de bunuri sociale sau sperjur în scandalul răsunător care a antrenat destituirea fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-Hye.

Citeşte şi: Poluarea închide mai multe şcoli din Teheran

Cel mai mare producător de smartphone-uri şi de cipuri din lume, Samsung este de departe cel mai mare dintre conglomeratele care domină cea de-a unsprezecea economie mondială. Cifra de afaceri a companiei este echivalentă cu o cincime din PIB-ul Coreii de Sud.

Cazul vizează plăţile făcute de Samsung unei prietene a lui Park, Choi Soon-Sil, în vederea obţinerii, potrivit parchetului, a unor favoruri politice. Dar Curtea de Apel a retras mai multe infracţiuni pentru care fusese găsit vinovat Lee şi a comutat pedeapsa cu închisoarea într-o pedeapsă de doi şi jumătate cu suspendare.


‘Park Geun-Hye şi Choi Soon-Sil ar trebui să fie considerate principalii actori ai acestui scandal’, potrivit deciziei Curţii citite de către unul dintre judecători.

Pedepsele pentru alte patru cadre de conducere ale Samsung Electronics care au fost condamnaţi în acelaşi timp cu Lee au fost de asemenea comutate şi doi dintre ei, care au fost condamnaţi la închisoare cu executare, au primit condamnări cu suspendare.

Citeşte şi: Rusia îşi intensifică bombardamentele în Siria

Justiţia a apreciat în primă instanţă că Samsung a plătit 8,9 miliarde de woni (6,6 milioane de euro) pentru a obţine sprijinul guvernului la predarea conducerii corporaţiei în urma crizei cardiace a tatălui lui Lee Jae-Yong, în 2014.

Dar parchetul, care a cerut 12 ani de închisoare şi a apreciat clementă condamnarea în primă instanţă, a făcut apel la această decizie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Spania testează “zona de descurajare” a NATO din Slovacia pentru a-și proteja flancul estic împotriva dronelor rusești

Spania a condus testarea în Slovacia a unei "zone de descurajare" extrem de tehnologice, cu drone, vehicule robotizate și sisteme de detectare și neutralizare...

Expoziție dedicată portului popular românesc

Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, organizează expoziția „Firul identității! Costumul tradițional românesc în ilustrația de carte...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, fluxul de persoane la frontiera de stat a constituit 85.385 de traversări, iar cel al mijloacelor de transport –...

Limba rusă NU mai este limbă protejată în Ucraina

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege care revocă limbii ruse statutul de limbă protejată în Ucraina, unde aceasta rămâne limba principală a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.