StiripesurseȘtirile zileiTalibanii interzic femeilor să călătorească pe distanţe lungi neînsoţite

Talibanii interzic femeilor să călătorească pe distanţe lungi neînsoţite

Publicat:

Femeile afgane care doresc să călătorească pe distanţe lungi vor trebui să fie însoţite de un bărbat din familia lor, au anunţat talibanii duminică, un nou semn al înăspririi regimului în ciuda promisiunilor sale iniţiale, potrivit agerpres

Recomandarea, emisă de Ministerul pentru Promovarea Virtuţii şi Prevenirea Viciilor şi care a circulat pe reţelele de socializare, le cere, de asemenea, şoferilor să nu accepte femei în vehiculele lor decât dacă acestea poartă “vălul islamic”.

Citește și : Italia a înregistrat al treilea record consecutiv în ceea ce priveşte numărul de contaminări

“Femeile care călătoresc mai mult de 72 de kilometri (45 de mile) nu pot face călătoria decât dacă sunt însoţite de un membru apropiat al familiei”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Sadeq Akif Muhajir, precizând că însoţitorul trebuie să fie un bărbat.

Directiva vine la câteva săptămâni după ce ministerul a cerut posturilor de televiziune afgane să nu mai difuzeze telenovele şi seriale sentimentale în care joacă femei şi să se asigure că jurnalistele poartă vălul islamic pe ecran.


Talibanii nu precizează ce înţeleg ei prin “văl islamic”, dacă este vorba de un simplu văl, purtat deja de majoritatea femeilor afgane, sau de un văl mai acoperitor.

De la venirea la putere în august, aceştia au impus diverse restricţii femeilor şi fetelor, în ciuda promisiunilor iniţiale că regimul lor va fi mai puţin strict decât în timpul primei lor domnii (1996-2001).

În mai multe provincii, autorităţile locale au fost de acord să redeschidă şcolile pentru fete, chiar dacă multe fete din întreaga ţară nu pot încă să le frecventeze.

La începutul lunii decembrie, un decret în numele liderului suprem al mişcării a cerut guvernului să aplice drepturile femeilor, dar decretul nu a menţionat dreptul la educaţie.

Citește și : India va începe să administreze de pe 10 ianuarie doze booster angajaţilor din sistemul sanitar

Activiştii speră că eforturile talibanilor de a obţine recunoaşterea internaţională şi de a primi din nou ajutorul atât de necesar pentru această ţară – una dintre cele mai sărace din lume – îi vor determina să accepte concesii.

În timpul primei lor domnii, talibanii au făcut obligatorie pentru femei purtarea burqa (voal care acoperă tot corpul şi toată faţa). Ele nu puteau părăsi locuinţele decât însoţite de un bărbat şi nu aveau voie să muncească sau să studieze.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cei cinci polițiști de la IP Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați în arest la...

Cei cinci polițiști de la Inspectoratul de Poliție (IP) Botanica, reținuți pentru presupusă luare de mită de la traficanți de droguri, au fost plasați...

Accident în lanț pe bulevardul Dacia. O femeie a ajuns la spital

O femeie de 33 de ani a fost transportată la spital în urma unui accident rutier produs în seara zilei de 3 iunie pe...

Încep examenele naționale de absolvire a gimnaziului

Peste 34.000 de elevi vor susține, în perioada 4-15 iunie, examenele naționale de absolvire a gimnaziului. Astăzi, 4 iunie are loc examenul la Istoria...

Mesaje de susținere de la Bruxelles. Deputații moldoveni au discutat cu reprezentanții instituțiilor europene despre procesul de integrare

O delegație a Parlamentului Republicii Moldova s-a aflat, în perioada 1–3 iunie, la Bruxelles, într-o vizită de studiu la Parlamentul European. Subiectele abordate au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.