StiripesurseȘtirile zileiDe ce îi este frică lui Bill Gates când se gândeşte...

De ce îi este frică lui Bill Gates când se gândeşte la 2022

Publicat:

În postarea de pe blogul său de sfârşit de an publicată recent de Bill Gates, intitulată „Motive de optimism după un an dificil”, acesta a făcut mai multe prognoze, de la pandemia de Covid care se poate termina, până la evoluţia metaversului în viitor, potrivit CNBC,informează mediafax.

O problemă anume ar putea încetini sau deraia o mare parte din acest progres, a prezis el. Este vorba despre neîncrederea oamenilor în guverne. „Este una dintre problemele de care sunt cel mai îngrijorat”, a scris el.

Citește și : Italia a înregistrat al treilea record consecutiv în ceea ce priveşte numărul de contaminări

Instituţiile publice, a menţionat Gates, ar trebui să fie actori majori în lupte precum abordarea schimbărilor climatice sau prevenirea unor viitoare pandemii. Dar acestea nu pot face prea multe dacă oamenii le resping îndrumările. „Dacă oamenii tăi nu au încredere în tine, nu vor sprijini noi iniţiative majore”, a scris Bill Gates pe blog. „Şi când apare o criză majoră, este mai puţin probabil ca aceştia să urmeze îndrumările necesare pentru a rezista furtunii”, a adăugat el.

O astfel de neîncredere a devenit deosebit de evidentă de când a lovit pandemia: dezinformările cu privire la Covid s-au răspândit în întreaga lume, împiedicând ratele de vaccinare şi în cele din urmă amânând sfârşitul pandemiei. Dar cercetările Centrului Pew au arătat tendinţe similare şi înaintea pandemiei. Într-un sondaj din 2019 efectuat în rândul adulţilor americani, 75% dintre respondenţi au spus că încrederea cetăţenilor în guvernul federal scădea.


În postarea de pe blog, Bill Gates a remarcat că televiziunile de ştiri, titlurile influenţate politic şi reţelele de socializare au jucat fiecare un rol în „diviziunea tot mai mare” şi că guvernele ar putea avea nevoie să reglementeze platformele online pentru a elimina în mod eficient dezinformările. Deja tot mai mulţi parlamentari din Washington D.C. analizează ideea de reglementare a platformelor de socializare din cauza acestei crize de dezinformare. Timpul poate fi esenţial. Gates şi-a exprimat îngrijorarea că, fără o intervenţie rapidă, ar putea creşte probabilitatea ca americanii să aleagă politicieni care încurajează neîncrederea.

Citește și : India va începe să administreze de pe 10 ianuarie doze booster angajaţilor din sistemul sanitar

Însă este o problemă dificil de rezolvat, a recunoscut miliardarul, care a spus că nu este sigur cum ar trebui să se procedeze. „De obicei, aici îmi expun ideile despre cum remediem problema. Adevărul este că nu am răspunsurile”, a scris el. „Plănuiesc să continui să caut şi să citesc ideile altora, în special ale celor tineri. Am speranţa că generaţiile care au crescut în mediul online vor avea idei noi despre cum să rezolve o problemă care este atât de adânc înrădăcinată”, a mai spus Bill Gates.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Așa-zisul drapel al regiunii transnistrene a fost inclus pe ecusoanele uniformelor pacificatorilor

Administrația de la Tiraspol a anunțat că pacificatorii au început să poarte pe uniformă ecusoane cu „drapelul” transnistrean. Citește și: AUDIO „Tu achiți mâine!” Corupție...

Un drum național intră în reparație

În urma finalizării procedurii de achiziție publică, au fost încheiate patru contracte de întreținere periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești –...

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.