StiripesurseSintezeCutremur de 5 grade în regiunea Qalehqazi din Iran

Cutremur de 5 grade în regiunea Qalehqazi din Iran

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 5 s-a produs luni în regiunea Qalehqazi din Iran, situată în provincia sudică Hormozgan, potrivit Centrului de Seismologie al ţării, informează agenţia Xinhua, potrivit agerpres.  

Cutremurul, care a avut loc la ora locală 11:01 (7:31 GMT), s-a produs la o adâncime de 15 kilometri.

Citește și : Anthony Fauci asigură că penuria de teste care se înregistrează în SUA va fi rezolvată în scurt timp

Directorul general al direcţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă din guvernoratul Hormozgan, Mehrdad Hassanzadeh, a declarat agenţiei oficiale de presă IRNA că în regiunea afectată au fost trimise echipe pentru evaluarea eventualelor daune.

Nu au fost raportate pagube materiale sau victime imediat după producerea cutremurului, a precizat oficialul.


Cu toate acestea, Hassanzadeh a subliniat că echipele de evaluare şi guvernatorul districtului vor elabora un raport suplimentar pentru a se putea stabili cu exactitate consecinţele seismului.

Citește și :Putin nu a precizat cum va reacţiona Rusia în cazul în care garanţiile de securitate solicitate nu vor fi acordate

Citeşte şi:  Armata israeliană a BOMBARDAT Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pot Trump și Regele Charles să salveze „relația specială”?

Cea mai puternică republică a lumii îl găsește pe venerabilul monarh mai pe gustul ei decât pe premier   Cea mai longevivă ironie a istoriei, „relația...

Războiul din Iran, “laboratorul” din care China extrage lecţii militare

China monitorizează îndeaproape evoluţia războiului din Iran, nu doar pentru implicaţiile sale economice şi diplomatice, ci şi pentru lecţiile pe care, potrivit experţilor, le...

Boris Pistorius, omul care vrea să pregătească Germania pentru război

Ministru al apărării încă din timpul cancelarului Olaf Scholz, cel mai popular om politic al țării din ultimii trei ani prezintă miercuri o analiză...

De la Ungaria la Bulgaria: trezirea din vis

Eseistul indian Pankaj Mishra, probabil cel care a portretizat cel mai bine epoca furiei în care ne aflăm, îi descrie pe neo-machiavelienii care populează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.