StiripesurseȘtirile zileiSUA anunță numirea unui emisar special pentru drepturile femeilor din Afganistan

SUA anunță numirea unui emisar special pentru drepturile femeilor din Afganistan

Publicat:

SUA au anunţat miercuri numirea unui emisar special pentru femeile afgane, o prioritate declarată de administraţia americană după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan, informează AFP, potrivit agerpres.  

Rina Amri, o americană născută în Afganistan care a lucrat în administraţia fostului preşedinte Barack Obama, va fi emisarul special al preşedintelui Joe Biden pentru drepturile femeilor şi fetelor afgane şi pentru drepturile omului în Afganistan, a anunţat şeful diplomaţiei americane Antony Blinken.

Citește și : Landurile germane s-au îngropat în datorii imense

“În calitate de emisar special, ea va lucra asupra unei serii de dosare de o importanţă critică pentru mine, pentru administraţia americană şi pentru securitatea naţională a SUA: drepturile omului şi libertăţile fundamentale ale femeilor, fetelor şi altor populaţii cu risc, în toată diversitatea lor”, a precizat Blinken într-un comunicat.

La aproape şase luni după retragerea trupelor americane din Afganistan, Antony Blinken a amintit că SUA doresc “un Afganistan pacificat, stabil şi sigur, unde toţi afganii să se poată dezvolta”.


În căutare de recunoaştere internaţională, talibanii s-au angajat să guverneze mai puţin brutal ca în timpul primului lor regim (1996-2001), însă femeile sunt în continuare excluse din funcţiile publice şi nu au dreptul să urmeze cursurile învăţământului secundar.

Talibanii au emis de asemenea recomandări prin care se cere şoferilor să nu circule cu femei pe distanţe mari dacă acestea nu sunt însoţite.

Citește și : Londra critică dur Rusia pentru dizolvarea ONG-ului ‘Memorial’

Respectarea drepturilor femeilor este una dintre condiţiile cerute de donatori pentru reluarea ajutorului internaţional către Afganistan.

Printre cele mai sărace ţări din lume, Afganistanul se află într-o profundă criză economică, iar ONU a atenţionat împotriva unei viitoare “avalanşe a foametei”, estimând că 22 din cele circa 40 de milioane de afgani riscă să fie afectaţi de penurie alimentară severă în această iarnă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.