StiripesurseȘtirile zileiNancy Pelosi anunţă evenimente de 'reflecţie' şi 'aducere aminte' care vor...

Nancy Pelosi anunţă evenimente de ‘reflecţie’ şi ‘aducere aminte’ care vor avea loc la 6 ianuarie, la un an după asaltul asupra Capitoliului

Publicat:

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a anunţat joi o serie de evenimente de “reflecţie” şi “aducere aminte” care vor avea loc la 6 ianuarie, când se împlineşte un an de la asaltul asupra Capitoliului din Washington de către susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump, transmite EFE, potrivit agerpres.  

Într-o scrisoare trimisă colegilor săi democraţi, Pelosi a anunţat că la 6 ianuarie 2022 Camera Reprezentanţilor nu se va întruni, însă, în loc de aceasta, a fost planificat “un program complet de evenimente” cu participarea membrilor săi.

Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

“Aceste evenimente au ca scop promovarea reflecţiei, aducerii aminte, refacerii angajamentului, într-un spirit de unitate, patriotism şi rugăciune”, potrivit liderei democrate.

În timpul sesiunii “pro forma”, în timpul căreia nu vor fi abordate chestiuni legislative, este prevăzută o rugăciune, o declaraţie a preşedinţiei şi un moment de reculegere în Camera Reprezentanţilor.


Totodată, este prevăzută o dezbatere din “perspectivă istorică”, la care vor participa istoricii Doris Kearns Goodwin şi Jon Meacham, şi un spaţiu în cadrul căruia membrii Congresului să poată depune mărturie despre cele întâmplate atunci.

Programul se va încheia cu un priveghi la care vor participa membrii ambelor camere – Camera Reprezentanţilor şi Senatul -, potrivit scrisorii trimise de Pelosi.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

În ziua de 6 ianuarie 2021, circa 10.000 de persoane – în marea lor majoritate susţinători ai lui Trump (2017-2021) – au pornit în marş către Capitoliu. Circa 800 de oameni au pătruns în interiorul clădirii unde se ratifica victoria actualului preşedinte american, democratul Joe Biden, în faţa candidatului republican Donald Trump la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020. Cinci persoane şi-au pierdut viaţa şi circa 140 de agenţi de poliţie au fost agresaţi în acea zi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

Percheziții de amploare la MoldATSA într-un dosar de corupție și abuz în serviciu

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Întreprinderea de Stat „MoldATSA”, în cadrul unei cauze penale privind presupuse fapte de corupție și abuz...

Trafic aglomerat la vămile Leușeni și Sculeni

Poliția de Frontieră anunță că, la această oră, în punctele de trecere Leușeni și Sculeni se înregistrează un flux sporit de călători și mijloace...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.