StiripesurseȘtirile zileiCarnavalul din Sao Paulo a fost ANULAT

Carnavalul din Sao Paulo a fost ANULAT

Publicat:

Primăria din Sao Paulo, cel mai mare oraş din America Latină, a anunţat joi că îşi anulează carnavalul stradal pe fondul recrudescenţei cazurilor de COVID-19 în Brazilia, după ce metropole ca Rio de Janeiro şi Salvador de Bahia au anulat şi ele aceste festivităţi, informează AFP, potrivit agerpres.

“Carnavalul stradal din Sao Paulo a fost anulat din cauza situaţiei epidemiologice”, a declarat primarul Ricardo Nunes într-o conferinţă de presă.

Citeşte şi: Tokaev anunţă restabilirea ordinii constituţionale în Kazahstan – Black News

La fel ca la Rio, care a anunţat anularea carnavalului său stradal marţi, autorităţile din Sao Paolo au prevăzut, totuşi, menţinerea paradei emblematice a şcolilor de samba.

“Ne vom întâlni cu şcolile de samba pentru a stabili un protocol sanitar. Dacă acest protocol va fi respectat, defilarea va avea loc pe Sambadrom”, a declarat primarul din Sao Paulo, o metropolă de 12 milioane de locuitori.


Această paradă somptuoasă, cu care alegorice monumentale, are loc într-o incintă în care este mai uşor de controlat publicul şi, eventual, de cerut un certificat sanitar sau un test negativ pentru COVID-19 decât pe un stadion de fotbal.

Dar numeroase oraşe braziliene sunt cunoscute şi pentru carnavalurile lor stradale şi ale lor “blocos”, cortegii muzicale care pot atrage mii de petrecăreţi.

În unele oraşe, aceste “blocos” încep deja să defileze cu câteva săptămâni înainte de data oficială a carnavalului, care are loc la sfârşitul lunii februarie.

Înainte de Sao Paulo, celelalte oraşe braziliene mai cunoscute pentru carnavalurile lor stradale au anulat deja aceste cortegii.

Luni a fost cazul oraşului Salvador de Bahia (nord-est), unde 16,5 milioane de persoane au sărbătorit în stradă – un record – la ultima ediţie a carnavalului, în februarie 2020.

Citeşte şi:  Israelul va continua vaccinarea cu a patra doză, în pofida informaţiilor despre eficienţa redusă împotriva Omicron

Miercuri, Olinda, un alt oraş din nord-estul Braziliei, celebru pentru cortegiile sale cu “bonecos” (giganţi), şi-a anulat carnavalul stradal, la care au participat 3,6 milioane de persoane în urmă cu doi ani.

Citeşte şi: O şefă din domeniul sănătăţii anunţă SFÂRŞITUL pandemiei – Black News

Numărul cazurilor de COVID-19 a crescut din nou în ultimele zile în Brazilia, odată cu sărbătorile de sfârşit de an şi cu sosirea variantei Omicron a coronavirusului.

Ultimul bilanţ al Ministerului Sănătăţii, de miercuri seară, indica 27.267 de infectări în 24 de ore, cea mai mare cifră din 30 septembrie (27.757).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce știm despre minele iraniene din Ormuz. Cum arată, ce pot face și cum pot americanii să le elimine

Președintele Donald Trump a ordonat Marinei SUA să deschidă focul asupra oricărei ambarcațiuni care plasează mine în Strâmtoarea Ormuz, un punct strategic energetic prin...

Doi laureați Nobel avertizează: Angajații cu cele mai mari venituri sunt cei care profită și de AI

„Cu cât tehnologia pe care o inventăm este mai inteligentă, cu atât contează mai mult inteligența ta”. Inteligența artificială riscă să amplifice inegalitățile sociale...

Londra e gata să trimită avioane Typhoon pentru securizarea Strâmtorii Ormuz

Marea Britanie este pregătită să desfășoare o escadrilă de avioane de luptă RAF Typhoon, staționate în Qatar, pentru a patrula deasupra Strâmtorii Ormuz, ca...

Zelenski: Retragerea din Donbas ar însemna o înfrângere strategică pentru armata ucraineană

Președintele Volodimir Zelenski a calificat drept iresponsabilă o eventuală retragere a Forțelor Armate ucrainene din regiunea Donețk și dintr-o mică parte a regiunii Luhansk...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.