StiripesurseȘtirile zileiEstul Statelor Unite sub nămeți; școli închise şi curse aeriene anulate

Estul Statelor Unite sub nămeți; școli închise şi curse aeriene anulate

Publicat:

Un strat de zăpadă de peste 15 centimetri s-a depus vineri în regiuni din estul Statelor Unite, forţând şcolile şi birourile instituţiilor guvernamentale să se închidă şi ameninţând traficul aerian la două zile după ce o altă furtună a dus la închiderea unei autostrăzi importante din Virginia, potrivit Reuters, scrie agerpres.   

Avertizări referitoare la furtuna de iarnă, în vigoare până vineri la prânz, au vizat zona care se întinde din nordul Washingtonului până în Maine, fiind prognozate căderi de zăpadă care ar putea depăşi 3 centimetri pe oră, a precizat Biroul Naţional Meteorologic.

Citește și : Amenzi usturătoare pentru italienii care nu respectă noile măsuri antiepidemice

În urma furtunii, anumite părţi din Kentucky, Virginia, Pennsylvania, New York şi Maryland au fost acoperite cu un strat de zăpadă între 15 şi 20 de centimetri. Cel mai mult au fost afectate zonele de coastă din New England, iar în mai multe oraşe din Connecticut şi Massachusetts a căzut joi şi vineri un strat de zăpadă de circa 30 de centrimetri, a precizat biroul meteorologic.

”Se va mai potoli, se va termina în timpul după-amiezii”, a spus meteorologul Alan Dunham de la biroul pentru starea vremii din Boston. ”În prezent, este un sistem puternic de joasă presiune care se deplasează spre est-nordest. Până la ora navetei de seară, ninsoarea ar trebui să înceteze”, a spus el.


Începând de vineri dimineaţă, peste 400 de zboruri au fost întârziate sau anulate pe aeroporturile din New York, Boston şi Washington, potrivit Flightaware.com. Guvernatorul statului New Jersey, Phil Murphy, a declarat stare de urgenţă în statul său şi a îndemnat rezidenţii să nu iasă pe şosele.

Birourile guvernamentale federale din Washington au fost închise, iar zeci de şcoli din jumătatea estică a ţării şi-au anulat cursurile din cauza zăpezii şi a temperaturilor scăzute.

În regiunea Upper Midwest, temperaturile au scăzut sub – 17 grade Celsius în timpul nopţii. Valorile au ajuns la -32 de grade Celsius în Wisconsin, Minnesota, Iowa şi Dakotas vineri dimineaţă.

Citește și : ‘Oricare ar fi soluţia privind Ucraina, ea trebuie să nu ocolească Europa’

Furtuna este a doua care s-a abătut săptămâna aceasta asupra estului Statelor Unite. Luni, regiunea era acoperită de un strat de zăpadă de până la 30 de centimetri, iar o bucată de 80 de kilometri din Interstate 95, în nordul Virginiei, a devenit impracticabilă.

I-95, una dintre cele mai aglomerate artere de pe Coasta de Est, a fost închisă timp de mai multe ore în ambele direcţii în apropiere de Fredericksburg, Virginia, la circa 89 de kilometri sud de Washington, blocând mii de călători, unii dintre ei până la 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vin și înșelătoriile pe Airbnb odată cu vara: ce îți cere ‘gazda’ ca să te păcălească

Căldura a sosit deja, ceea ce înseamnă că mii de români se pregătesc să se bucure de concedii în limita posibilităților. Astfel, foarte mulți...

Adolescenții dorm tot mai puțin. Care sunt efectele asupra sănătății

Adolescenții din Statele Unite dorm mai puțin ca niciodată, potrivit unui nou studiu realizat de Școala de Sănătate Publică a Universității din Minnesota. Cercetarea, publicată...

7 iunie: Ziua internaţională a siguranţei alimentare (ONU)

Ziua mondială a siguranţei alimentare este marcată anual pe 7 iunie, pentru a atrage atenţia, a inspira acţiuni şi a ajuta la prevenirea, detectarea...

Evenimentele Zilei de 7 iunie în Istorie

7 iunie este a 158-a zi a calendarului gregorian și ziua a 159-a în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 7 iunie (BOR) Sf. Sfințit Mc. Teodot,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.