StiripesurseȘtirile zileiMai multe 'obiective strategice' din Kazahstan sunt păzite de alianţa militară...

Mai multe ‘obiective strategice’ din Kazahstan sunt păzite de alianţa militară condusă de Moscova

Publicat:

Mai multe “obiective strategice” din Kazahstan sunt păzite de alianţa militară aflată sub conducerea Rusiei şi care a fost invitată ”să restabilească ordinea”, a anunţat duminică preşedinţia kazahă, citată de Reuters, potrivit agerpres

“Mai multe obiective strategice au fost transferate sub protecţia contingentului unit de menţinere a păcii al statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO)”, o alianţă de state ex-sovietice din care face parte şi Rusia, a transmis preşedinţia kazahă într-o declaraţie.

Citește și : Amenzi usturătoare pentru italienii care nu respectă noile măsuri antiepidemice

Autorităţile kazahe nu au precizat despre ce obiective strategice este vorba, notează Reuters.

În ultima săptămână, zeci de oameni au fost ucişi, mii au fost reţinuţi, iar clădirile publice au fost incendiate în ţara din Asia centrală, după mai multe zile de proteste violente. Autorităţile au anunţat că 5.800 de oameni au fost arestaţi în legătură cu protestele, inclusiv un “număr semnificativ” de cetăţeni străini”.


Citește și : ‘Oricare ar fi soluţia privind Ucraina, ea trebuie să nu ocolească Europa’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.