StiripesurseȘtirile zileiTokaev denunţă o tentativă de lovitură de stat în Kazahstan

Tokaev denunţă o tentativă de lovitură de stat în Kazahstan

Publicat:

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a declarat luni că revoltele însoţite de violenţe care au zdruncinat ţara de la începutul anului au fost o “tentativă de lovitură de stat” comisă de “combatanţi înarmaţi”, asigurând totodată că forţele sale nu ar trage “niciodată” împotriva unor manifestanţi paşnici, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Grupuri de combatanţi înarmaţi, care aşteptau momentul, au intrat în acţiune. Obiectivul lor principal s-a manifestat clar. Este vorba de o tentativă de lovitură de stat”, a indicat Tokaev în cursul unei reuniuni în format de videoconferinţă cu şefii de stat ai ţărilor membre din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), între care şi preşedintele rus Vladimir Putin.

Citeşte şi: De ce unii oameni se tot îmbolnăvesc de Covid, iar alții rămân neatinşi de virus?

Trupele din cadrul Forţelor colective de menţinere a păcii ale OTSC – dintre care cea mai mare parte aparţin Rusiei – pe care Tokaev le-a chemat în ajutor în data de 5 ianuarie pe fondul revoltelor izbucnite la 2 ianuarie în vestul ţării şi care s-au extins apoi în alte regiuni, în special la Almatî, se vor retrage “în curând”, a adăugat el.

“Nu am folosit niciodată şi nici nu vom utiliza forţa militară împotriva manifestanţilor paşnici”, a afirmat Tokaev.


Preşedintele kazah a precizat că 2.030 de militari au fost desfăşuraţi în cadrul misiunii de menţinere a păcii a OTSC, după ce a cerut ajutor acestei organizaţii, controlate de Moscova şi care reuneşte şase foste republici ex-sovietice.

Potrivit preşedintelui kazah, forţe “teroriste” organizate, incluzând atât “islamişti”, cât şi “criminali”, “hoţi” şi “borfaşi de rând” au profitat de o mişcare de contestare apărută după creşterea preţului la gazul lichefiat pentru a încerca să răstoarne puterea.

Citeşte şi:  Ministra Agriculturii, vizită de lucru în raionul Ocnița

“Am reuşit să preluăm controlul asupra situaţiei”, a asigurat el.

Deocamdată, singurul “terorist” arătat pe toate canalele televiziunii de stat kazahe în weekend, cu un chip însângerat şi urme de tortură, s-a dovedit a fi un pianist de jazz din Kârgâzstan, venit în turneu în data de 2 ianuarie în Kazahstan, relatează portalul independent Meduza.io.

În urma protestelor autorităţilor din Kârgâzstan, muzicianul de jazz kârgâz, Vihram Ruzahunov, care a fost reţinut în Kazahstan sub acuzaţia de participare la proteste, a fost eliberat din arest, a relatat luni dimineaţa Interfax, citând surse din cadrul Comitetului de stat pentru securitatea naţională (KNB, succesorul KGB-ului local) din Kârgâzstan.

Posturile publice de televiziune Qazaqstan şi Khabar-24 susţineau că acesta este un terorist, care a venit din Kârgâzstan pentru suma de 90.000 de tenge, pentru a participa la proteste.

Anterior eliberarea muzicianului kârgâz fusese anunţată de ziarul “Vecerni Bişkek”.

Ministerul Justiţiei din Kârgâzstan a cerut autorităţilor kazahe deschiderea unei anchete oficiale privind torturarea lui Ruzahunov.

Citeşte şi: ‘The Power of the Dog’, ‘West Side Story’ şi ‘Succession’ sunt marii câştigători ai Globurilor de Aur 2022 – Black News

Un miting de susţinere a muzicianului a avut loc duminică în faţa ambasadei Kazahstanului din Bişkek, capitala kârgâză. Participanţilor li s-a alăturat, potrivit Meduza.io, şeful Comitetului pentru Securitatea Naţională din Kârgâzstan, Kamcibek Taşiev, care a spus că “vecinii noştri ar trebui să-şi schimbe retorica, este incorect ca ei să ne acuze cetăţenii de terorism”.

Kârgâstan a trimis trupe în Kazahstan în cadrul Forţei multinaţionale de menţinere a păcii, alături de Rusia, Belarus, Armenia şi Tadjikistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mii de încălcări în traficul rutier documentate în zilele de odihnă

Peste 3850 de încălcări ale regulamentului circulației rutiere au fost documentate de către polițiști de Paștele Blajinilor.Citește și: A ucis și incendiat un consătean....

A ucis și incendiat un consătean. Făptașul – condamnat

Un tânăr din Telenești a fost condamnat la 20 de ani de închisoare după ce și-ar fi omorât și incendiat consăteanul.Citește și: Mama moldoveanului...

Schimbări în structura Comisiei de Evaluare a Judecătorilor

Comisia de Evaluare a Judecătorilor a anunțat modificarea componenței Completului E, în contextul numirii noului membru internațional Aida-Oana Popescu.Citește și: Mama moldoveanului recrutat în...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri

Se ieftinesc carburanții. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse petroliere de tip standard.Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.