StiripesurseDiasporaȘefa diplomației germane cere o politică de azil comună în UE...

Șefa diplomației germane cere o politică de azil comună în UE şi vede în urgenţa climatică marea criză a prezentului

Publicat:

Noua titulară a Ministerului de Externe german, ecologista Annalena Baerbock, a avut luni o întâlnire cu omologul său italian Luigi di Maio, asigurând că Germania este alături de Italia în provocările ce privesc clima, energia şi migraţia şi a pledat pentru ”o politică de azil comună” în UE, adică în principal o redistribuire între statele membre a migranţilor care sosesc în ţările aflate la frontierele externe ale UE, potrivit agerpres

Annalena Baerbock a apreciat că ”urgenţa climatică este cea mai mare criză a vremurilor noastre”. La rândul său, Luigi di Maio a menţionat că ”lupta împotriva schimbărilor climatice şi tranziţia ecologică sunt două dintre priorităţile comune ale Italiei şi Germaniei, iar din această perspectivă unul dintre obiectivele pactului bilateral de cooperare este o acţiune comună asupra climei, care trebuie să se desfăşoare de asemenea în context european”, relatează agenţia EFE.

Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Migraţia a fost un alt subiect major abordat de cei doi, în contextul în care în Italia debarcă cei mai mulţi migranţi veniţi dinspre Africa. ‘Nu putem accepta ca oamenii să moară în Mediterana. Trebuie să lucrăm intens pentru frontierele externe ale UE şi pentru o politică de azil comună sustenabilă. Status quo-ul este inacceptabil”, a declarat Baerbock la conferinţa de presă comună cu Di Maio.

Într-un interviu publicat în aceeaşi zi de cotidianul italian ‘La Stampa’, Baerbock a susţinut de asemenea că cele 27 de ţări membre ale UE trebuie să ajungă la ”o poziţie comună” în chestiunea migraţiei şi să fie ”dispuse să arate solidaritate şi responsabilitate”.


”Dorim să lucrăm la un mecanism de distribuire justă (a migranţilor) în Europa şi ca ţări precum Italia şi Grecia să nu rămână singure. În acelaşi timp, dorim să extindem căile legale pentru a veni în Europa şi Germania, de exemplu cu vize umanitare, dar de asemenea printr-o lege modernă a imigraţiei”, a adăugat şefa MAE german şi a partidului Verzilor.

Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

Reforma sistemul european de azil a fost amânată succesiv din cauza divergenţelor dintre statele membre. Ultima propunere a Comisiei Europene, din 2020, revizuieşte principiul din ”Regulamentele Dublin” conform căruia prima ţară din UE unde ajunge un migrant extracomunitar este responsabilă cu soluţionarea cererii de azil. Deşi nu prevede explicit cote obligatorii de refugiaţi ca în 2016, această propunere instituie un mecanism de ‘solidaritate obligatorie’, conform căruia Comisia Europeană va stabili totuşi cote de migranţi pentru statele membre, dar aceste ţări ar avea ca alternativă în locul relocărilor alte contribuţii, în special financiare, prin urmare şi această propunere a fost primită cu rezerve de unele state membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele de infrastructură cu România continuă indiferent de schimbările politice

Proiectele de infrastructură realizate în comun cu România vor continua indiferent de schimbările politice de la București, iar Chișinăul așteaptă învestirea noului executiv român...

Chiveri rămâne ferm: Nu poate exista o cooperare internațională cu regimul de la Tiraspol

Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat că nu există și nu poate exista nicio formă de cooperare internațională care să implice structurile separatiste...

VIDEO Reforma fiscală va fi construită prin dialog și consultări

Prim-ministrul R. Moldova, Alexandru Munteanu, a declarat că economia țării continuă să fie afectată de contextul regional dificil și de încetinirea creșterii economice din...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.