StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Kazahstanului Tokaev vorbeşte despre combatanţi afgani, din Asia Centrală şi...

Preşedintele Kazahstanului Tokaev vorbeşte despre combatanţi afgani, din Asia Centrală şi Orientul Mijlociu la revoltele de săptămâna trecută

Publicat:

Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, a declarat luni că la revoltele de săptămâna trecută au participat de asemenea combatanţi străini veniţi din alte ţări ale Asiei Centrale, Afganistan şi Orientul Mijlociu, transmis AFP, potrivit agerpres.

”Nu am nicio îndoială că este vorba despre un atac terorist, un act organizat şi bine pregătit împotriva Kazahstanului, cu participarea unor combatanţi străini din ţări ale Asiei Centrale, inclusiv Afganistan. Combatanţi din Orientul Mijlociu de asemenea au participat”, a transmis într-un comunicat serviciul de presă al lui Tokaev, după o discuţie telefonică a acestuia din urmă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.

Citește și : Ministrul de externe al Iranului pleacă în China

Circa 1.300 de companii au suferit pagube, au fost atacate de asemenea circa o sută de bănci şi centre comerciale, iar 500 de maşini de poliţie au fost incendiate, în total pierderi de 2-3 miliarde de dolari pentru statul kazah, a mai menţionat Tokaev, prezentând un bilanţ al violenţelor soldate cu ”numeroase victime printre forţele de ordine şi civili”. Autorităţile locale nu au precizat încă numărul victimelor, afirmând doar că zeci de persoane au fost ucise, printre care 16 membri ai forţelor de ordine.

Kazahstanul s-a confruntat din primele zile ale noului an cu revolte care au pornit de la manifestaţii de protest în urma scumpirii gazelor lichefiate şi care au căpătat revendicări politice, cu manifestări anarhice, clădiri oficiale incendiate şi ciocniri violente între forţele de securitate şi participanţii la aceste manifestări, despre care autorităţile kazahe au afirmat că unii au fost antrenaţi pentru luptă, bine coordonaţi şi au folosit inclusiv arme de foc.


Preşedintele Tokaev a descris luni aceste evenimente drept o tentativă de lovitură de stat. Într-un mesaj televizat transmis vineri, el a reproşat fostului său guvern – pe care l-a demis după izbucnirea revoltelor – că nu a fost capabil să prevină aceste ”atacuri teroriste”. ”Este extrem de important să înţelegem de ce guvernul a scăpat din vedere pregătirile clandestine de atacuri teroriste şi antrenarea celulelor militante sub acoperire”, a subliniat Tokaev.

Citește și : Riabkov: SUA şi NATO s-ar putea confrunta cu o agravare a securităţii

”Acţiunile lor au relevat existenţa unui plan precis de atacuri asupra armatei, instituţiilor sociale şi administrative în practic toate regiunile, o coordonare perfectă, capabilităţi de luptă puternice şi o brutalitate sălbatică”, a continuat preşedintele kazah, care, după ce a declarat starea de urgenţă, a preluat şi funcţia de şef al Consiliului de Securitate al ţării, deţinută de fostul preşedinte Nursultan Nazarbaev.

Tokaev a declarat luni la un summit online excepţional al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) – care a venit în sprijinul său cu trupe, în principal ruseşti – că în prezent ordinea în ţară a fost restabilită.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Premieră majoră la Vatican: Papa Leon al XIV-lea numește o laică in funcția de “ministru”

Papa Leon al XIV-lea a numit pentru prima dată o femeie laică, María Montserrat Alvarado, la conducerea unui minister din Vatican.   Născută în Mexic, actuala...

Corul filorus: Dodon, Tarlev și Furtună cer reluarea dialogului cu Gazprom

Fostul președinte Igor Dodon a participat la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a pledat pentru apropierea Republicii Moldova de Federația Rusă...

Moldova va adera la Convenția internațională privind reciclarea sigură și ecologică a navelor

Republica Moldova va adera la Convenția internațională de la Hong Kong privind reciclarea sigură și ecologică a navelor. Proiectul de lege care prevede acest...

Popândăii au ajuns la Grădina Zoologică

La Grădina Zoologică din Chișinău pot fi vizitați noi locatari – popândăii, care s-au mutat recent într-un spațiu special amenajat pentru ei. Potrivit administrației Grădinii Zoologice,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.