StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Nord a tras un 'proiectil neidentificat'

Coreea de Nord a tras un ‘proiectil neidentificat’

Publicat:

Coreea de Nord a tras un “proiectil neidentificat”, a anunţat luni armata sud-coreeană, în ceea ce ar putea fi al patrulea test de armament din această lună pentru ţara comunistă dotată cu arma nucleară, notează AFP, potrivit agerpres.

“Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat spre Marea de Est”, cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei, au declarat şefii de stat-major interarme din Coreea de Sud, cu puţin timp înainte de o confirmare din partea pazei de coastă japoneze.

Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

“Coreea de Nord pare să fi lansat o posibilă rachetă balistică”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pazei de coastă japoneze, fără a oferi mai multe detalii despre traiectoria acesteia.

Vineri, Coreea de Nord a tras dintr-un tren două rachete tactice ghidate. Phenianul a efectuat două teste pe 5 şi 11 ianuarie, pe care le-a anunţat ca fiind rachete hipersonice.


Ca răspuns la această serie de teste, Statele Unite au anunţat noi sancţiuni săptămâna trecută, pe care Phenianul le-a calificat drept o “provocare”.

Coreea de Nord are “un drept legitim” la autoapărare, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe pentru agenţia oficială de presă KCNA.

În pofida sancţiunilor internaţionale, Phenianul şi-a dublat eforturile de a-şi moderniza armata, refuzând în acelaşi timp să răspundă apelurilor la negocieri lansate de Statele Unite.

Citeşte şi:Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei – Black News

Luna trecută, la o reuniune a partidului de guvernământ din Coreea de Nord, liderul Kim Jong Un s-a angajat să continue dezvoltarea capacităţilor militare.

Dialogul dintre Washington şi Phenian rămâne la un punct mort, iar Coreea de Nord a intrat într-o blocadă autoimpusă pentru a preveni contaminarea cu coronavirusul, lovind şi mai mult economia sa deja săracă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

Retragerile din băncile moldoveneşti depășesc depunerile

În luna iunie, cetățenii și companiile din Republica Moldova au retras din bănci mai mulți bani decât au depus, tendință care se menține pe...

VIDEO O seră ilegală de cânepă a fost găsită într-o curte din Soroca

Un bărbat de 54 de ani din raionul Soroca este cercetat de polițiști, fiind suspectat că ar fi cultivat ilegal plante cu conținut narcotic. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.