StiripesurseȘtirile zileiNepotul lui Nazarbaev a fost destituit din funcţia de adjunct al...

Nepotul lui Nazarbaev a fost destituit din funcţia de adjunct al şefului Comitetului pentru Securitate Naţională din Kazahstan

Publicat:

Samat Abiş, nepotul fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev, a fost destituit luni din funcţia de adjunct al şefului Comitetului pentru Securitate Naţională din Kazahstan, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Măsura anunţată de cabinetul actualului şef al statului, Kasîm-Jomart Tokaev, este cea mai recentă dintr-o serie de îndepărtare de la putere a rudelor influentului său predecesor.

Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

Tot luni, şi-a prezentat demisia miliardarul Timur Kulibaev, ginerele lui Nazarbaev, care era preşedintele Camerei Naţionale a Antreprenorilor, cel mai important grup de lobby în domeniul afacerilor din Kazahstan.

Sâmbătă, fondul naţional de investiţii i-a demis pe alţi doi gineri ai fostului preşedinte din funcţiile de conducere în companiile de stat din domeniul petrolului şi al conductelor de gaz.


Săptămâna trecută, Tokaev a declarat că cei care s-au îmbogăţit în timpul celor trei decenii cât a fost preşedinte Nazarbaev trebuie să îşi împartă acum averea cu concetăţenii.

La 81 de ani, Nazarbaev era în continuare considerat cel mai puternic politician din ţară, deşi a demisionat de la preşedinţie în 2019. El nu a mai apărut în public de când au început protestele de stradă de luna aceasta, care s-au transformat în cea mai sângeroasă revoltă din istoria post-sovietică a Kazahstanului, cu cel puţin 255 de morţi.

Citeşte şi:Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei – Black News

Tokaev, care a redenumit capitala cunoscută ca Astana după prenumele fostului preşedinte, a preluat de la acesta funcţia de şef al consiliului de securitate în timpul revoltei populare, punând astfel capăt formulei în tandem a conducerii statului. Tot el şi-a desemnat şi un prim-adjunct, fără însă a-l destitui imediat pe Abiş. Fostul preşedinte al consiliului de securitate, Karim Masimov, şi doi adjuncţi ai acestuia au fost arestaţi pentru trădare.

Preşedintele susţine că recentele violenţe au constituit o încercare de lovitură de stat şi a cerut ajutorul Moscovei, sub forma unui sprijin militar din partea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă din care mai fac parte, alături de Rusia şi Kazahstan, alte patru foste republici sovietice – Armenia, Belarus, Kîrgîzstan şi Tadjikistan. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.