StiripesurseȘtirile zileiCel puţin 22 de oameni au murit în cutremurele succesive din...

Cel puţin 22 de oameni au murit în cutremurele succesive din Afganistan

Publicat:

Cel puţin 22 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma cutremurelor succesive care au lovit luni vestul Afganistanului, au anunţat autorităţile, relatează marţi BBC, potrivit agerpres.

Potrivit datelor Serviciului de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), seismele cu magnitudinea 4,9 şi, respectiv, 5,3 au afectat provincia nord-vestică Badghis, ducând la prăbuşirea mai multor case şi clădiri.

Citeşte şi: GE suspendă regulile privind vaccinul și testarea anti-Covid după înfrângerea lui Biden la Curtea Supremă – Black News

Un purtător de cuvânt a declarat pentru AFP că patru copii se numără printre persoanele descoperite decedate printre dărâmături.

De asemenea, peste 700 de case au fost avariate.


Cutremurele pot provoca pagube semnificative în Afganistan, unde numeroase locuinţe nu sunt stabile sau bine construite.

USGS a înregistrat două cutremure luni, care s-au produs la aproximativ 50 de kilometri de Qala-e-Naw, capitala provinciei.

Primul seism a avut loc după-amiaza, iar cel de-al doilea a urmat circa două ore mai târziu. Cele mai afectate districte au fost Qadis şi Mugr.

Citeşte şi: Biserica Luterană din Finlanda va trebui să-şi ceară scuze poporului sami – Black News

BBC Pashto a relatat că şeful districtului Qadis, Mohammad Saleh Purdil, a declarat că seismele au distrus mai multe case şi au ucis femei şi copii. El şi alţi oficiali au avertizat că numărul morţilor ar putea creşte pe măsură ce salvatorii caută printre dărâmături.

Situată în nord-vestul ţării, provincia Badghis se învecinează cu Turkmenistanul şi este considerată una dintre cele mai nedezvoltate şi mai sărace zone din Afganistan.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.