StiripesurseȘtirile zileiCâţiva oameni s-au întors în ultima localitate rămasă nelocuită după dezastrul...

Câţiva oameni s-au întors în ultima localitate rămasă nelocuită după dezastrul de la Fukushima

Publicat:

Cinci foşti locuitori din Futaba, ultima localitate din apropierea centralei nucleare Fukushima Daiichi (nord-estul Japoniei) rămasă încă nelocuită de la dezastrul din martie 2011, s-au întors joi pentru a se reinstala acolo, cu titlu de probă deocamdată, informează AFP, potrivit agerpres.

După ample acţiuni de decontaminare radioactivă, numeroase zone din apropierea centralei devastate au fost din nou declarate sigure pentru locuit de către autorităţile japoneze în ultimii ani.

Citeşte şi: Pentru testarea Covid, nasul poate să nu fie întotdeauna cea mai bună soluţie – Black News

Anul trecut, doar 2,4% din teritoriul prefecturii Fukushima mai era considerat nelocuibil de către autorităţi.

Televiziunea japoneză i-a arătat joi pe cei câţiva locuitori care s-au întors la Futaba inspectându-şi casele.


Un responsabil local a declarat pentru AFP că acesta este primul grup de cinci rezidenţi care se întoarce temporar în localitate, în vederea unei întoarceri definitive pe viitor.

Rezidenţii vor putea sta în localitate cel puţin până în luna iunie, când va fi ridicat ordinul de evacuare pentru anumite zone. Ei vor putea apoi să rămână permanent, a precizat responsabilul citat.

În plus, alte zece persoane au planuri similare de relocare la Futaba, care avea o populaţie de 5.600 de locuitori înainte de dezastrul din 2011.

Acest program de relocare “urmăreşte să se asigure că rezidenţii vor putea trăi acolo fără probleme, spre exemplu verificând dacă sistemul de canalizare funcţionează corespunzător, dacă există toate cele necesare vieţii de zi cu zi”, au precizat responsabili din partea serviciilor guvernului japonez dedicate sprijinirii locuitorilor din Fukushima.

La 11 martie 2011, un puternic cutremur submarin produs în largul coastei de nord-est a Japoniei a declanşat un tsunami masiv, care a lovit în plin centrala nucleară Fukushima Daiichi, aflată pe malul mării, întrerupând sistemul de alimentare de urgenţă cu energie electrică şi pe cel de răcire.

Citeşte şi: CIA: ‘Sindromul Havana’ nu este a priori imputabil unei puteri străine – Black News

Acest dezastru nuclear, cel mai grav din istorie după cel de la Cernobîl din 1986, nu a ucis pe nimeni în mod direct. Dar aproximativ 470.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească ulterior locuinţele situate în zonele iradiate.

Mulţi dintre aceşti sinistraţi sunt reticenţi în a se întoarce în zonă, temându-se încă de radiaţii, sau s-au mutat definitiv în altă parte.

În total, cutremurul şi tsunami-ul din 2011 s-au soldat cu circa 18.500 de morţi şi dispăruţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.