StiripesurseDiasporaUn fost şef al NATO vorbeşte despre criza geopolitică actuală

Un fost şef al NATO vorbeşte despre criza geopolitică actuală

Publicat:

Fostul secretar general al NATO, spaniolul Javier Solana, şi-a exprimat luni speranţa că raţiunea va avea câştig de cauză în privinţa situaţiei din Ucraina şi că se va evita un conflict armat la care să ia parte Rusia, SUA sau Uniunea Europeană, transmite EFE, potrivit agrepres.

Deşi a recunoscut că are “sentimente complexe, ca toată lumea”, Solana a insistat că speră să învingă raţiunea, care în acest caz se traduce prin “încercarea de a găsi un mecanism prin care UE, SUA şi Rusia să găsească un modus operandi care să fie fezabil pentru ca Ucraina să poată continua să fie o ţară democratică, o ţară aşa cum şi-o doresc cetăţenii Ucrainei”.

Citeşte şi: SUA pun în stare de alertă 8.500 de militari – Black News

Într-o serie de declaraţii făcute presei la Universitatea din Salamanca, Solana a explicat că are impresia că “încă este posibil” un acord prin care să fie evitat conflictul deoarece, în opinia sa, “părţile încă mizează pe creşterea tensiunii, însă mi se pare că este o creştere a tensiunii nu foarte serioasă”.

“Tensiunea rusă este însă serioasă, pentru că există o desfăşurare de forţe, însă răspunsul SUA, deşi este serios, cred că are ca scop mai degrabă să demonstreze că există marjă pentru a răspunde dacă va fi cazul să răspundă”, a declarat fostul secretar general al NATO şi ex-înaltul reprezentant al UE pentru politică externă şi de securitate.


Chiar şi aşa, Solana a invitat la găsirea “unei formule” pentru a evita conflictul, un aspect “fundamental” pentru europeni, dat fiind că “Ucraina este parte” a acestui continent.

Citeşte şi: Occidentul ameninţă Rusia cu consecinţe ‘grave’ – Black News

În ceea ce priveşte rolul pe care îl joacă Uniunea Europeană, fostul şef al NATO a declarat că blocul comunitar “are o poziţie dificilă, însă de o importanţă uriaşă”, căci trebuie să aibă “relaţii foarte bune cu Rusia, cu Statele Unite şi trebuie să aibă relaţii bune şi cu Ucraina”.

Tensiunile de la frontiera ucraineano-rusă se menţin după ce Moscova a trimis în zonă peste 100.000 de militari, determinând SUA să ameninţe cu impunerea de sancţiuni în eventualitatea în care Rusia va invada Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.