StiripesurseȘtirile zileiTot mai mulţi copii afgani mor de pneumonie (Save the Children)

Tot mai mulţi copii afgani mor de pneumonie (Save the Children)

Publicat:

Numărul cazurilor de pneumonie a crescut puternic în Afganistan, ucigând copii care nu au putut avea acces la centre medicale, a anunţat luni organizaţia de caritate Save the Children, informează dpa, potrivit agerpres.

Potrivit organizaţiei, chiar şi înainte de cea mai recentă criză, pneumoniile erau responsabile pentru mai mult de un deces din cinci în rândul copiilor sub cinci ani în Afganistan, iar pe plan global ele ucid mai mulţi copii decât orice altă boală.

Citeşte şi: Oficialii NHS au luat mită zeci de mii de lire sterline de la companiile farmaceutice – Black News

Save the Children lucrează de decenii în Afganistanul devastat de război, iar clinicile sale mobile circulă prin această ţară pentru a acorda ajutor vital.

“Cazurile de pneumonie se înmulţesc în fiecare zi, numărul de pacienţi care vin la clinicile noastre a crescut de două sau chiar trei ori în ultimele luni. (…) Este mult mai rău decât anul trecut. Uneori sunt sute de mame şi copii care ne aşteaptă atunci când sosim. Ei pur şi simplu nu-şi pot permite mâncare şi căldură pentru a putea rămâne sănătoşi”, a spus şeful de echipă de la o astfel de clinică mobilă.


Un medic de la un spital din nordul Afganistanului a spus că nu a văzut niciodată atât de multe cazuri de pneumonie şi malnutriţie la copii. El a declarat pentru Save the Children că 135 de copii au murit în sau spre spital în decembrie, majoritatea neputând respira din cauza pneumoniei şi 40 din cauza malnutriţiei severe.

Cazurile de pneumonie la copii cresc pe fondul unei crize alimentare provocată în mare parte de colapsul sistemului de sănătate, în urma îngheţării conturilor afgane din străinătate şi suspendării ajutoarelor.

Citeşte şi: Canada şi-a deplasat trupe militare în vestul Ucrainei – Black News

Mai mult de jumătate dintre familiile intervievate de agenţie au mai declarat că nu pot primi asistenţă medicală atunci când au nevoie, pentru că nu au bani să o plătească.

În condiţiile în care economia Afganistanului este în cădere liberă, 95% din populaţie riscă să trăiască în sărăcie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ce spune arestarea fraților Tate din SUA despre justiția din România

Când mai încearcă vreun reprezentant al actualei caste din jurul judecătoarei Lia Savonea să explice cât de nedrepte sunt acuzațiile de corupție și de...

Trump lovește din nou Canada cu tarife de 50%, pentru a combate “discriminarea” produselor americane

Statele Unite vor impune, din 19 august, taxe vamale de 50% pentru o gamă largă de produse canadiene, într-o nouă escaladare a conflictului comercial...

Ion Tăbârță: Hotărârea Curții Constituționale va integra alegerile din Găgăuzia în sistemul electoral național

Hotărârea Curții Constituționale privind organizarea alegerilor în Găgăuzia obligă autoritățile să armonizeze legislația electorală și să integreze definitiv scrutinurile din autonomie în cadrul electoral...

ANRE a aprobat noi tarife la apă și canalizare

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat noi tarife pentru serviciile publice de alimentare cu apă și canalizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.