StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Argentinei începe un turneu în Rusia şi China, după un...

Preşedintele Argentinei începe un turneu în Rusia şi China, după un acord de principiu cu FMI

Publicat:

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, începe marţi un turneu în străinătate, care va include vizite în Rusia şi China, o călătorie ce are loc în contextul tensiunilor legate de un posibil conflict în Ucraina şi după un acord de principiu încheiat de guvernul de la Buenos Aires cu Fondul Monetar Internaţional pentru restructurarea datoriei contractate de precedenta administraţie, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele de centru-stânga, care depune eforturi pentru a revitaliza economia şi a reface rezervele de valută ale ţării, va avea întrevederi cu preşedintele rus Vladimir Putin şi cu cel chinez Xi Jingping, a informat guvernul argentinian.

Citește și : Pe planeta noastră se află mai multe specii de copaci decât se credea

Ultima etapă a turneului va fi Barbados, unde Fernandez va fi însoţit de ministrul de externe Santiago Cafiero şi de alţi oficiali, în timp ce ministrul economiei, Martin Guzman, care conduce negocierile cu FMI, se va alătura delegaţiei la Moscova.

China este un mare importator de boabe de soia şi de carne de vită argentiniană, şi are un acord major de schimb valutar cu ţara sud-americană, prin care o ajută să-şi majoreze rezervele valutare.


Alberto Fernandez va avea joi o întâlnire privată şi un dejun de lucru cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin, ce vor fi urmate de declaraţii comune către presă, a transmis guvernul de la Buenos Aires.

Liderul argentinian se va deplasa apoi la Beijing pentru a asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă. În capitala chineză, el se va întâlni duminică cu preşedintele Xi Jinping şi va vizita un centru de tehnologie al gigantului de telecomunicaţii Huawei. În cadrul vizitei, Fernandez va primi un titlu onorific din partea Universităţii Tsinghua şi va depune o coroană de flori la mausoleul lui Mao Ţedun, potrivit programului anunţat de guvern.

Citește și : La presiunea SUA, doi comandanţi din armata israeliană au fost suspendaţi după moartea unui palestiniano-american

Alberto Fernandez se confruntă cu divizări în coaliţia sa de guvernare pe tema acordului cu FMI, care ar impune Argentinei să-şi reducă la zero deficitul până în 2025 şi să opereze mari reduceri ale subvenţiilor la energie prin care guvernul menţine tarifele scăzute.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat de 33 de ani riscă până la 6 ani de închisoare pentru propaganda războiului pe platforme online

Un bărbat de 33 de ani a fost plasat sub control judiciar, fiind învinuit de propagandă a războiului pe mai multe platforme online. Potrivit...

Ilan Șor, constatat anterior cu avere nejustificată de peste 10 milioane de lei, a pierdut litigiul cu ANI de la Curtea de Apel Centru

Fostul deputat fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și constatat în 2024 cu avere nejustificată de peste...

Companiile petroliere din R.Moldova nu sunt pregătite pentru crearea rezervelor de urgență

Implementarea sistemului național de stocuri de urgență pentru produse petroliere generează tensiuni între autorități și importatorii de carburanți. Deși conceptul este susținut, reprezentanții companiilor...

Creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare.

Calea Ferată din Moldova anunță o creștere alarmantă a numărului de accidente feroviare. Dacă pe parcursul anului trecut au fost înregistrate 10 cazuri, de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.