StiripesurseȘtirile zileiMacron şi Olaf Scholz se duc la Moscova să discute cu...

Macron şi Olaf Scholz se duc la Moscova să discute cu Putin

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va discuta luni la Moscova cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre cerinţele Moscovei de a primi garanţii de securitate, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de Reuters, potrivit agerpres.

Rusia consideră importantă vizita preşedintelui francez, iar Putin îi va explica modul în care înţelege răspunsul iniţial al Statelor Unite la cererile părţii ruse, a declarat Peskov la o întâlnire cu presa.

Citeşte şi: Omul care încearcă să-l dea jos de la putere pe Boris Johnson

În continuarea eforturilor diplomatice, Putin îl va avea marţi ca oaspete pe cancelarul german Olaf Scholz, a mai comunicat purtătorul de cuvânt.

Potrivit lui Peskov, nu s-a ajuns încă la niciun acord privind propunerea Turciei de a găzdui o întrevedere între Putin şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.


Atât Macron, cât şi Scholz vor face săptămâna viitoare vizite şi la Kiev – preşedintele francez marţi, după întâlnirea cu Putin, iar cancelarul german luni, înainte de convorbirile de la Moscova.

Citeşte şi: Portugalia renunţă la cerinţa testării obligatorii la sosire pentru călătorii cu certificat digital – Black News

Germania încearcă să organizeze şi o întâlnire trilaterală la Berlin, cu liderii Franţei şi Poloniei, transmite Reuters vineri.

Toate aceste manevre diplomatice au loc în contextul tensiunilor dintre Occident şi Rusia legate de concentrarea de trupe ruse la frontierele Ucrainei. Moscova susţine că nu intenţionează să invadeze ţara vecină, dar cere garanţii din partea NATO că nu va primi Ucraina ca membră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova se alătură mecanismului internațional de compensare pentru Ucraina

Parlamentul Republicii Moldova a ratificat joi, 23 iulie, Convenția de la Haga privind crearea Comisiei Internaționale de Reclamații pentru Ucraina. Noul instrument juridic va...

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.