StiripesurseȘtirile zileiMike Pence despre ideea lui Trump: Eu nu puteam anula alegerile...

Mike Pence despre ideea lui Trump: Eu nu puteam anula alegerile prezidenţiale

Publicat:

Fostul vicepreşedinte american Mike Pence, cândva principalul aliat al lui Donald Trump, a respins vineri ideea fostului preşedinte republican potrivit căreia ar fi putut anula alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi a subliniat că “preşedinţia aparţine poporului american şi doar poporului american”, transmit agenţiile internaţionale de presă, potrivit agerpres.  

Într-o intervenţie la o conferinţă a “conservatorilor constituţionali”, după cum i-a definit el pe Twitter, care s-a desfăşurat în Orlando (Florida), Pence a răspuns astfel unui recent comunicat dat publicităţii de fostul preşedinte american Donald Trump.

Citește și : India a înregistrat peste 500.000 de decese asociate COVID-19

“Săptămâna aceasta, fostul nostru preşedinte a declarat că eu aveam dreptul ‘să anulez alegerile’. Preşedintele Trump se înşeală. Nu aveam dreptul să anulez alegerile. Sincer, nu există o idee mai puţin americană decât noţiunea că o singură persoană poate alege preşedintele american”, a subliniat el.

Comentariile lui Pence survin după ce Trump a repetat la începutul acestei săptămâni, într-un comunicat, că Pence avea puterea să ceară Congresului ca voturile de la scrutinul din noiembrie 2020 să fie renumărate.


“Potrivit Constituţiei, nu aveam dreptul să schimb rezultatul alegerilor noastre şi Kamala Harrris (actuala vicepreşedintă democrată a SUA – n.r.) nu va avea dreptul să anuleze alegerile atunci când noi (republicanii – n.r.) le vom câştiga în 2024”, a continuat Pence, vicepreşedinte în timpul administraţiei Trump, în perioada 2017-2021.

El a explicat că, potrivit legii, “alegerile se desfăşoară la nivelul fiecărui stat, nu în Congres. Singurul rol pe care îl are Congresul referitor la Colegiul Electoral este să deschidă şi să numere voturile şi certificatele prezentate de către state. Nici mai mult, nici mai puţin”, a subliniat fostul vicepreşedinte.

După ce a pierdut alegerile din noiembrie 2020 în favoarea democratului Joe Biden, republicanul Trump – în încercarea de a rămâne la putere – a făcut presiuni asupra lui Pence să blocheze certificarea de către Congres a rezultatelor scrutinului, în timpul procedurilor legislativului din 6 ianuarie 2021. Pence, care i-a fost loial lui Trump în cei patru ani turbulenţi de mandat, a decis să nu blocheze certificarea, aminteşte Reuters.

În timpul procedurii de certificare a scrutinului, prezidată de Pence, o mulţime de susţinători ai lui Trump a luat cu asalt Capitoliul din Washington într-o încercare eşuată de a opri certificarea. Pence şi parlamentarii aflaţi în interiorul Capitoliului au fugit din calea mulţimii.

Citește și : Omul care încearcă să-l dea jos de la putere pe Boris Johnson

De atunci, Trump l-a atacat constant pe Pence, iar recent a dat publicităţii un nou comunicat în care a susţinut că, dacă ar fi vrut, fostul vicepreşedinte ar fi putut să anuleze alegerile.

Replica lui Pence este cea mai fermă şi cea mai critică la adresa lui Trump de până acum, comentează agenţia de presă britanică.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.