StiripesurseȘtirile zileiAlegerile din Costa Rica intră în al doilea tur de scrutin

Alegerile din Costa Rica intră în al doilea tur de scrutin

Publicat:

Un al doilea tur de scrutin se profilează în urma alegerilor prezidenţiale din Costa Rica, în timp ce niciun învingător clar nu a apărut în urma numărării voturilor duminică seară, relatează luni DPA, potrivit agerpres.

Potrivit cifrelor publicate de autoritatea electorală după numărarea în peste 75% din secţiile de votare, fostul preşedinte Jose Maria Figueres are un avantaj clar şi este urmat de ex-ministrul finanţelor Rodrigo Chaves.

Citeşte şi: STARE de URGENŢĂ în Ottawa – Black News

Cu toate acestea, cel puţin 40% din voturi sunt necesare pentru a evita un al doilea tur în aprilie. Figueres, şeful Partidului Eliberării Naţionale (PLN, centrist), deţine până acum aproximativ 27,3% din voturi, în timp ce Chaves, de la Partidul Progres Social Democratic (PPSD, centru), are aproximativ 16,6 %.

Fabricio Alvarado, un predicator evanghelic din partidul de dreapta Republica Nueva, este pe locul trei, cu aproximativ 15,1%.


Peste 20 de candidaţi s-au prezentat la alegerile pentru un nou preşedinte care îi va succede lui Carlos Alvarado, un social-democrat în funcţie de aproape patru ani.

Întrucât constituţia costaricană interzice realegerea pentru preşedinţie, Carlos Alvarado nu a putut candida din nou. Partidul lui PAC, care a guvernat aproape opt ani, a obţinut mai puţin de 1% în alegerile de duminică cu candidatul Welmer Ramos, fost ministru al economiei.

Citeşte şi: Spotify spune de ce contează Joe Rogan și podcast-ul său – Black News

Toţi cei 57 de membri ai parlamentului unicameral sunt de asemenea aleşi. PLN este lider şi în acest vot, iar proiecţiile arată că ar obţine puţin sub 20 de locuri, în timp ce PAC niciunul.

O destinaţie turistică populară, Costa Rica are aproximativ 5 milioane de locuitori şi este cunoscută pentru biodiversitate şi eforturile de conservare a naturii. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (ONU)

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărât, în 1994, marcarea la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Potrivit...

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie

17 iunie este a 168-a zi a calendarului gregorian și a 169-a zi în anii bisecți. Gandul zilei: “Când te căsătoreşti ai nevoie de un...

Horoscop 17 iunie 2026

Apar oportunităţi de financiare pentru o zodie norocoasă. Vor străluci în fiecare context social. Horoscop 17 iunie 2026 Berbec Sunteți tentați să luați decizii pripite....

Litoralul din Odesa s-a redeschis pentru turiști

Autoritățile ucrainene au redeschis 13 zone de plajă din Odesa, după ce acestea au fost verificate și declarate conforme cu cerințele de siguranță impuse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.