StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden a renunţat la proiectul său de reformă privind garantarea...

Joe Biden a renunţat la proiectul său de reformă privind garantarea a doi ani de universitate publică gratuită

Publicat:

Preşedintele SUA Joe Biden a renunţat la unul dintre proiectele sale de reformă cele mai semnificative, acela de a le oferi tinerilor americani posibilitatea de a urma gratuit timp de doi ani cursurile unei universităţi publice, a anunţat soţia sa Jill Biden, ea însăşi profesoară universitară, relatează AFP, potrivit agerpres

“Universitatea publică gratuită nu mai face parte din programul” de reforme pe care preşedintele încerca să-l treacă prin Congresul american, a declarat Jill Biden, susţinătoare ferventă a acestei reforme, în cadrul unui discurs susţinut la Washington.

Citește și : Poliţia israeliană a spionat cu PEGASUS mai multe personalităţi publice

Joe Biden, care a promis să consacre aproape 1.800 de miliarde de dolari unor cheltuieli sociale şi de mediu, a inclus în acest program de o amploare fără precedent doi ani gratuiţi de “community college”, o reformă foarte semnificativă într-o ţară unde studiile pot fi foarte scumpe.

Însă preşedintele democrat nu a reuşit să obţină adoptarea întregului program de către Senat, în special din cauza reticenţelor unui ales democrat. Joe Biden a promis să salveze câteva elemente din programul său, dar a trebuit să sacrifice altele.


Aşa-numitele “community college” sunt instituţii publice care propun cicluri scurte de învăţământ superior, cel mai adesea de doi ani.

Acest tip de învăţământ este cu plată. Potrivit societăţii de cercetare specializată “Education Data Initiative”, în 2021 costul mediu în SUA al studiilor într-un “community college” era de aproape 7.500 de dolari pentru doi ani.

Facturile celor mai prestigioase universităţi americane sunt mult mai ridicate, ceea ce are drept rezultat o creştere tot mai mare a datoriei studenţilor în SUA.

Citește și : Liz Truss face o vizită la Moscova

Potrivit Education Data Initiative, datoria studenţilor atinge în prezent 1.750 de miliarde de dolari şi peste 43 de milioane de americani sunt îndatoraţi. Suma a crescut accentuat, întrucât în 2010 era de 760 de miliarde de dolari.

Joe Biden a instituit la sosirea la Casa Albă un moratoriu asupra datoriilor studenţilor, care a fost de mai multe ori prelungit şi care urmează să expire la 1 mai.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.