StiripesurseȘtirile zileiJacinda Ardern avertizează că pandemia NU s-a terminat! Proteste de amploare...

Jacinda Ardern avertizează că pandemia NU s-a terminat! Proteste de amploare în jurul parlamentului din Noua Zeelandă

Publicat:

Pandemia de COVID-19 nu se va încheia cu varianta Omicron şi Noua Zeelandă va trebui să se pregătească pentru mai multe variante ale coronavirusului, a declarat marţi premierul Jacinda Ardern, în primul său discurs în parlament din acest an, rostit în timp ce un convoi de camioane şi rulote a blocat străzile din jurul clădirii legislativului pentru a protesta împotriva măsurilor sanitare şi a obligaţiei de vaccinare, o mişcare inspirată din cea care paralizează în prezent capitala Canadei, Ottawa, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Dle preşedinte (al parlamentului), sfatul experţilor este că Omicron nu va fi ultima variantă cu care ne vom confrunta în acest an’, a spus Jacinda Ardern în faţa deputaţilor. ‘Nu s-a terminat. Dar aceasta nu înseamnă că nu putem merge înainte şi face în continuare progrese. Asta şi facem’, a spus ea.

Citeşte şi: Cadavrul lui John McAfee se află în continuare la Barcelona, după şapte luni de la sinuciderea sa – Black News

Avertismentul său a venit în timp ce în afara sediului parlamentului se desfăşura o manifestaţie în care se cerea renunţarea la restricţii şi la obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19.

Sute de vehicule, pe care erau afişate mesaje precum ‘Redaţi-ne libertatea’ şi ‘Coerciţia nu este consimţământ’, erau staţionate pe străzile de lângă parlament, iar alte sute au traversat centrul capitalei claxonând.


Mai mult de o mie de persoane au ascultat discursuri. Un locuitor din Wellington, Stu Main, a explicat că manifestanţii au impresia că îngrijorările legate de un regres al drepturilor lor nu sunt ascultate de guvern. ‘Sunt vaccinat, dar sunt împotriva faptului de a obliga persoanele să o facă’, a spus el pentru AFP, calificând această politică drept ‘scandaloasă’.

Mai mulţi manifestanţi de la Wellington purtau drapele canadiene. Organizatorii convoiului nu au spus cât timp intenţionează să rămână în oraş.

Manifestaţia a rămas paşnică şi nu s-au înregistrat incidente majore sau arestări.

Jacinda Ardern a declarat că nu va dialoga cu protestatarii, subliniind că majoritatea neozeelandezilor şi-au arătat susţinerea faţă de programul de vaccinare al guvernului: ‘96% dintre neozeelandezi s-au vaccinat, ceea ce ne permite astăzi să trăim cu mai puţine restricţii’, a spus ea la Radio New Zealand.

Vaccinarea contra COVID-19 este obligatorie pentru angajaţii din sectoare precum sănătate, poliţie, educaţie şi apărare. Pentru accesul în restaurante, la evenimente sportive sau servicii religioase este necesară prezentarea unui paşaport cu dovada vaccinării.

Guvernul condus de Jacinda Ardern a impus unele din cele mai dure restricţii antipandemice în ultimii doi ani.

Această politică a ajutat la menţinerea unor rate scăzute de infectare şi deces. La o populaţie de 5 milioane de locuitori, au fost raportate doar circa 18.000 de cazuri de infectare şi 53 de decese.

Restricţiile au provocat însă şi nemulţumirea multora care au fost obligaţi la lungi perioade de izolare, în timp ce mii de neozeelandezi expatriaţi şi-au văzut tăiate legăturile cu familiile de acasă din cauza închiderii graniţelor.

În plus, restricţiile au avut un efect devastator asupra afacerilor dependente de turiştii străini.

Citeşte şi: Facebook a ŞTERS pagina care promovează Freedom Convoy în DC, după ce GoFundMe a început să returneze 8 milioane de dolari în donații pentru protestul din Canada: site-ul de donații, condus de CEO-ul care a făcut lobby pe lângă Congres pentru plățile de ajutor COVID, s-a alăturat lui Trudeau – Black News

Rata de popularitate a Jacindei Ardern s-a prăbuşit în cel mai recent sondaj 1News Kantar Public Poll din această lună, opinia publică pedepsind-o pentru întârzierile în campania de vaccinare şi în eliminarea restricţiilor.

Guvernul a anunţat săptămâna trecută că va redeschide graniţele în etape până în octombrie.

Noua Zeelandă a raportat sâmbătă 243 de cazuri noi de infectare, recordul absolut de până acum. Ardern a afirmat la Radio New Zealand că vârful valului Omicron ar putea fi atins în luna martie, când s-ar putea înregistra zilnic între 10.000 şi 30.000 de cazuri noi de infectare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fenomen misterios. Un lac dispărut a reapărut brusc după 130 de ani, apoi s-a evaporat din nou

Un lac dispărut a reapărut brusc, înghițind terenuri agricole, drumuri și linii electrice, înainte de a se scufunda din nou în mod misterios. Pe o...

‘Nostradamusul Chinei’ despre dosarele OZN ale lui Trump: ‘Sunt prostii totale’

„Prostii totale" - este verdictul futuristului chinez Jiang Xueqin despre dosarele OZN declasificate de administrația Trump. Analistul, cunoscut drept „Nostradamusul Chinei", a prezis corect...

Fenomenul enigmatic care poate fi observat pe cer doar vara, după apusul soarelui

Nefiind semnalate observații înainte de 1885, norii noctilucenți au fost asociați cu activitatea vulcanică, poluarea sau schimbările climatice. Odată cu sosirea verii în emisfera nordică,...

Dua Lipa și Callum Turner s-au căsătorit la Londra

Cântăreața Dua Lipa și actorul Callum Turner s-au căsătorit  la Londra, potrivit publicațiilor britanice The Sun și Daily Mail. Presa din Marea Britanie scrie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.