StiripesurseSintezeEgiptul anunţă o operaţiune antiteroristă în Sinai şi Delta Nilului

Egiptul anunţă o operaţiune antiteroristă în Sinai şi Delta Nilului

Publicat:

Armata egipteană a lansat vineri o ‘operaţiune antiteroristă’ în mai multe regiuni ale ţării, printre care peninsula Sinai, unde sunt foarte active grupările jihadiste, potrivit unui comunicat, informează AFP, conform agerpres.

Armata şi poliţia au declarat ‘stare de alertă maximă’ în aceste zone, au mai anunţat forţele armate în comunicat.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei germane îl critică dur pe posibilul său succesor

Denumită ‘Sinai 2018’, operaţiunea are loc în Sinai, în mai multe regiuni din Delta Nilului (nord) şi în deşertul occidental.

Forţele de securitate egiptene au lansat vineri dimineaţa o operaţiune ‘pentru a înfrunta (…) organizaţiile teroriste şi criminale’, a anunţat purtătorul de cuvânt al armatei Egiptului, Tamer el-Refai, într-o alocuţiune televizată.


Operaţiunea este menită ‘să întărească controlul în zonele de frontieră (…) şi să realizeze obiective planificate pentru a curăţa zonele unde se află celule teroriste’.

După destituirea, în 2013, de către armată a preşedintelui islamist Mohamed Morsi, forţele egiptene se confruntă în Sinai (nord-est) cu grupări extremiste, printre care ramura egipteană a grupării jihadiste Stat Islamic (SI). Sute de poliţişti şi soldaţi au fost ucişi.

Citeşte şi: Italia. Ciocniri violente între poliţişti şi membri unei grupări de extremă dreapta

Statul Islamic a revendicat numeroase atacuri împotriva forţelor egiptene, dar şi împotriva civililor.

La sfârşitul lui noiembrie, un atac împotriva unei moschei din Sinaiul de Nord s-a soldat cu peste 300 de morţi, fiind atentatul cel mai sângeros din istoria recentă a Egiptului. Cu toate acestea, atacul nu a fost revendicat.

La începutul lui ianuarie, parlamentul egiptean a prelungit cu trei luni starea de urgenţă instaurată iniţial în aprilie 2017, după două atentate sângeroase împotriva unor biserici copte, inclusiv la Tanta, în Delta Nilului, unde în jur de 30 de persoane au fost ucise. Atacurile au fost revendicate de SI.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.