StiripesurseȘtirile zileiMii de asistente medicale din Australia au intrat în GREVĂ

Mii de asistente medicale din Australia au intrat în GREVĂ

Publicat:

Mii de asistente medicale s-au adunat marţi la Sydney, cel mai mare oraş al Australiei, pentru a protesta împotriva lipsei de efective şi a stresului legat de pandemie, informează AFP, potrivit agerpres.

Sfidând o interdicţie de a face grevă, mii de asistente medicale au pornit în marş în direcţia parlamentului local pentru a denunţa, din spatele măştilor chirurgicale, condiţiile lor de muncă.

Citeşte şi: Premierul din Alberta PUNE CAPĂT certificatului de vaccinare – Black News

Mulţimea de asistente medicale a cântat şi a aplaudat pentru a-şi exprima nemulţumirea faţă de penuria persistentă de paturi în spitale şi de echipamente, şi pentru a atenţiona cu privire la oboseala lor cauzată de această criză sanitară prelungită.


Cu pancarte pe care se putea citi “asistentele medicale nu fac faţă” sau “Cu ‘Mulţumesc’ nu-ţi poţi plăti chiria”, ele i-au criticat pe liderii politici, pe care îi acuză că le ignoră problemele.

Asistentele medicale australiene lucrează de doi ani supunându-se unui protocol sanitar strict, încercând în acelaşi timp să-şi îndeplinească bine sarcinile lor zilnice şi să asigure un program de vaccinare fără precedent.

Citeşte şi:  Olandezii au descoperit un posibil al doilea caz de transmitere a coronavirusului de la nurcă la om

Numărul de contaminări cu noul tip de coronavirus a explodat în ultimele luni, supraaglomerând spitalele şi diminuând efectivele atunci când personalul se îmbolnăveşte sau când este constrâns să intre în izolare.

“Populaţia trebuie să audă adevărul, nivelul actual de personal nu este adaptat, el este periculos şi supune pacienţii unor riscuri”, a explicat Asociaţia asistentelor medicale şi moaşelor din Noul Wales de Sud.

Într-un comunicat, Departamentul Sănătăţii din acest stat australian le-a mulţumit asistentelor medicale pentru “munca lor neobosită timp de doi ani de pandemie de COVID-19”. Însă, adaugă el, “există mai multe asistente medicale şi moaşe în spitalele din Noul Wales de Sud decât în orice alt moment din istorie”.

Citeşte şi: Justin Trudeau declanşează ‘Emergencies Act’ în Canada – Black News

O închidere draconică a frontierelor şi o politică strictă de depistare şi urmărire i-a permis Australiei să ţină în frâu COVID-19 în timpul unei bune părţi a pandemiei. Însă apariţia variantei Omicron a dus la zeci de mii de contaminări şi zeci de morţi pe zi în Australia.

De la începutul pandemiei, au fost înregistrate aproape 2,5 milioane de contaminări, la o populaţie de circa 25 de milioane de locuitori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Industria de eliminare a carbonului se concentrează pe agenda energetică a lui Trump, în loc de schimbările climatice

Industria de eliminare a carbonului își schimbă discursul pentru a obține sprijin în era Trump, concentrându-se pe dominația energetică în loc de schimbările climatice,...

30 aprilie: Ziua internaţională a jazzului

Această formă importantă de artă este celebrată în fiecare an pentru a crea un dialog universal al păcii, al respectului între culturi şi al...

Evenimentele Zilei de 30 aprilie în Istorie

30 aprilie este a 120-a zi a calendarului gregorian și ziua a 121-a în anii bisecți. Mai sunt 245 de zile până la sfârșitul...

Horoscop 30 aprilie 2026

Ziua aduce intensitate pentru toate zodiile. De la decizii financiare și profesionale până la revelații personale, nativii sunt provocați să privească dincolo de aparențe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.