StiripesurseSănătateSedentarismul deteriorează grav sănătatea francezilor

Sedentarismul deteriorează grav sănătatea francezilor

Publicat:

Cvasitotalitatea populaţiei franceze riscă o deteriorare a stării de sănătate din cauza lipsei de activitate fizică sau a sedentarismului, avertizează marţi un studiu al Agenţiei naţionale pentru siguranţa sanitară a alimentaţiei, mediului şi muncii (ANSES), informează AFP, potrivit agerpres.

În prezent, doar 5% dintre adulţii francezi desfăşoară o activitate fizică suficientă pentru a le proteja sănătatea, subliniază agenţia.

Citeşte şi: Premierul din Alberta PUNE CAPĂT certificatului de vaccinare – Black News

Conform rezultatelor a două studii realizate în februarie 2016 şi în iunie 2017 (care au exclus femeile gravide şi pe cele aflate la menopauză), femeile sunt mai expuse unei lipse a activităţii fizice.

Mai exact, 70% dintre ele se situează sub nivelurile de activitate stabilitate pentru a avea o stare bună de sănătate, în comparaţie cu 42% dintre bărbaţi.


În ceea ce priveşte sedentarismul, a petrece opt ore pe zi în poziţia aşezat înseamnă expunerea la un factor de risc pentru sănătate, mai precizează ANSES, fie că este vorba despre timp petrecut în faţa unui ecran sau în poziţie aşezat (spre exemplu în autovehicul sau la muncă).

Adulţii cu un nivel mai scăzut de educaţie şi persoanele cu vârsta sub 45 de ani sunt cei mai afectaţi de lipsa de activitate fizică.

La nivel global, 38% dintre adulţi sunt expuşi la peste opt ore de sedentarism zilnic. Un locuitor din regiunea pariziană se expune la două ore de viaţă sedentară în plus în comparaţie cu un locuitor dintr-o zonă rurală.

Riscurile pentru sănătate sunt multiple: pericolele asociate cu activitatea fizică insuficientă şi sedentarismul vizează în principal un risc sporit al afecţiunilor cardiovasculare, diabetului, anumitor tipuri de cancer.

Citeşte şi: Justin Trudeau declanşează ‘Emergencies Act’ în Canada – Black News

Riscurile sunt cu atât mai ridicate, cu cât expunerile sunt cumulate. Astfel, în Franţa, peste o treime dintre adulţi cumulează un nivel de sedentarism ridicat cu o activitatea fizică insuficientă, mai precizează ANSES.

Aceste persoane prezintă rate de mortalitate şi de morbiditate mai ridicate.

O mai bună integrare a practicii sportive în politicile publice este absolut esenţială pentru prevenirea riscurilor sanitare, mai precizează ANSES.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.