StiripesurseȘtirile zileiHong Kong-ul introduce paşapoartele de vaccinare

Hong Kong-ul introduce paşapoartele de vaccinare

Publicat:

Paşaportul de vaccinare va fi introdus în Hong Kong începând din această săptămână, au anunţat luni autorităţile locale, în contextul în care spitalele din metropola asiatică sunt copleşite de un val de infectări provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, care este deosebit de contagioasă, informează AFP, potrivit agerpres.

Hong Kong, unul dintre oraşele cu cea mai mare densitate a populaţiei din lume, se confruntă cu cel mai sever val al pandemiei de COVID-19 de la începutul acesteia, înregistrând mii de infectări în fiecare zi.

Citeşte şi: Pfizer RENUNŢĂ la cererea de aprobare a vaccinului său în India – Black News

Începând de joi, toţi locuitorii cu vârste de peste 12 ani vor trebui să prezinte dovada că s-au vaccinat cu cel puţin o doză a unui ser anti-COVID-19 sau că beneficiază de o excepţie medicală pentru a putea să aibă acces în restaurante.

“Toţi rezidenţii trebuie să aibă asupra lor carnetul de vaccinare sau documentul de exceptare, precum şi cartea de identitate”, a declarat luni Kevin Choi, secretar-adjunct al Ministerului pentru alimentaţie şi sănătate, într-o conferinţă de presă.


În anumite spaţii, precum pieţe, supermarketuri, spitale şi clădiri guvernamentale, rezidenţii din Hong Kong nu vor trebui să prezinte în mod obligatoriu dovada că s-au vaccinat, însă vor fi totuşi supuşi unor controale punctuale şi, în cazul în care nu au asupra lor paşaportul de vaccinare, riscă să primească amenzi.

În lunile următoare, locuitorii din acest teritoriu asiatic vor trebui să se vaccineze cu trei doze ale unor seruri anti-COVID-19.

În ianuarie, prim-ministrul Carrie Lam a spus că speră ca noua măsură să le convingă pe persoanele ezitante să se vaccineze împotriva noului coronavirus.

Paşaportul de vaccinare este cea mai recentă măsură adoptată pentru a limita valul de infectări din acest teritoriu, care înregistrează una dintre cele mai mici rate de vaccinare dintre statele dezvoltate.

După modelul Chinei continentale, autorităţile din Hong Kong aplică strategia “zero COVID”, iar în acest teritoriu nu a mai fost detectat niciun caz de transmitere comunitară timp de câteva luni.

Însă autorităţile locale nu au profitat de acea perioadă de acalmie sanitară pentru a se pregăti pentru un noul val al pandemiei, iar experţii medicali consideră că ele ar fi trebuit, mai ales, să depună eforturi mai mari pentru a convinge populaţia să se vaccineze. Mai puţin de 50% dintre persoanele vârstnice au primit două doze de vaccin.

De asemenea, autorităţile din Hong Kong nu le permit persoanelor testate pozitiv să se plaseze în izolare în propriile locuinţe. Ele au decis să construiască, cu ajutorul Chinei, noi spaţii de primire şi au închiriat camere în hoteluri pentru plasarea bolnavilor în carantină.

Numărul noilor infectări ar trebui să ajungă la “sute de mii” în săptămânile următoare, a prevenit Karen Grepin, cercetătoare la facultatea de sănătate publică din cadrul Universităţii din Hong Kong.

“Toate datele par să indice faptul că acest val se află abia la începuturile sale”, a declarat ea, luni, pentru televiziunea publică RTHK.

De asemenea, autorităţile locale se pregătesc să îi testeze în săptămânile viitoare pe toţi cei 7,5 milioane de locuitori din Hong Kong, cu sprijinul Chinei.

Această decizie a fost luată după ce preşedintele chinez Xi Jinping a cerut autorităţilor din Hong Kong să ia toate măsurile necesare pentru a opri pandemia.

Citeşte şi: Noi desfăşurări de trupe şi vehicule blindate în apropierea Ucrainei – Black News

Centrul financiar asiatic, izolat de restul lumii în cea mai mare parte a ultimilor doi ani, face obiectul unei intensificări a controlului exercitat de China, care a redus la tăcere orice formă de disidenţă.

Întrucât autorităţile locale par hotărâte să continue politica “zero COVID”, numărul persoanelor care au decis să părăsească oraşul Hong Kong a crescut spectaculos.

Potrivit statisticilor guvernamentale, 27.703 de persoane au părăsit săptămâna trecută teritoriul autonom Hong Kong, supranumit în trecut “oraşul internaţional al Asiei”. Acesta este cel mai mare număr de persoane care pleacă din Hong Kong de la începutul pandemiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tehnologii inteligente pentru frontiere sigure și eficiente

În perioada 2 – 3 iunie 2026, la Bratislava, a avut loc reuniunea consorțiului proiectului european „AutoBorder”, dedicată dezvoltării unor soluții inovatoare pentru eficientizarea...

Criză de personal în instituțiile statului

Republica Moldova se confruntă cu o criză de personal, cu peste 32.000 de locuri de muncă vacante. Citește și: Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți,...

Revoltă în satul unde o fetiță de șapte ani ar fi fost agresată de un vecin. Oamenii cer dreptate

Cazul copilei de șapte ani, care ar fi fost abuzată sexual de către un vecin, provoacă teamă și furie deopotrivă în rândul localnicilor. Citește și:...

Fermierii au primit sute de milioane prin intermediul programului FCA

Peste 580 de întreprinderi micro și mici din sectorul agricol au primit în perioada martie 2025-mai 2026 finanțări peste jumătate de miliard de lei. Citește...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.