StiripesurseDiasporaPutin recunoaşte indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei

Putin recunoaşte indepedenţa republicilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei

Publicat:

– Preşedintele rus, Vladimir Putin, a semnat luni seară decretul de recunoaştere a independenţei regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă internaţionale, potrivit agerpres.

Într-un discurs televizat care a precedat semnarea documentului, liderul de la Kremlin s-a declarat convins că cetăţenii ruşi sprijină decizia sa şi i-a cerut parlamentului Federaţiei Ruse să o susţină.

Putin a acuzat forţele armate ucrainene că ucid civili prin faptul că bombardează zone locuite din estul separatist al Ucrainei. El a adăugat că Ucraina intenţionează să se doteze cu arme nucleare şi că această ţară dispune de tehnologia nucleară sovietică.

Citește și : Germania aşteaptă primele vaccinuri Novavax

În acelaşi discurs, liderul rus a spus că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu ”un regim marionetă” şi a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime.


În opinia sa, o aderare a Ucrainei la NATO este o ameninţare directă pentru securitatea Rusiei, Vladimir Putin subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul ţării. El a reluat declaraţia potrivit căreia Rusiei i s-a promis în trecut că Alianţa Nord-Atlantică nu se va extinde, dar că s-a întâmplat exact contrariul. Conform liderului rus, NATO a ignorat complet cererile de securitate ale Moscovei.

Vladimir Putin a pus sub semnul întrebării însăşi ”’statalitatea reală” a Ucrainei, argumentând că aceasta mai degrabă a copiat modele pentru a crea un stat naţional. Corupţia şi luptele pentru putere între oligarhi au împiedicat populaţia din fostele republici sovietice să-şi îmbunătăţească nivelul de trai, a mai afirmat Putin în discursul său.

Pe de altă parte, liderul rus şi-a exprimat convingerea că Occidentul va impune sancţiuni contra Moscovei indiferent de acţiunile ruse cu privire la Ucraina şi a susţinut că Rusia are tot dreptul de a lua măsuri de retaliere, el angajându-se că ţara sa nu va abandona niciodată suveranitatea şi valorile sale naţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Proiectele mari de infrastructură și investiții capitale vor fi accelerate

Procesul de implementare a proiectele mari de infrastructură și investiții capitale va fi monitorizat prin evaluări săptămânale, astfel încât desfășurarea lucrărilor să fie accelerată....

Copilul dispărut în apele Prutului a fost găsit MORT

Cadavrul copilului de 9 ani, care a dispărut în apele Prutului în timp ce plecase la scăldat cu niște amici, a fost găsit. Poliția anunță...

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.