StiripesurseȘtirile zileiACCIDENT în Indonezia. Cel puțin 27 de morți și 18 răniți...

ACCIDENT în Indonezia. Cel puțin 27 de morți și 18 răniți după ce un autocar a intrat în coliziune cu o motocicletă

Publicat:

Cel puţin 27 de persoane aflate într-un autocar cu turişti şi-au pierdut viaţa şi 18 au fost rănite într-un accident rutier produs în provincia indoneziană Java de Vest, au anunţat duminică poliţia şi spitalul locale, transmit EFE şi dpa.

Accidentul s-a produs sâmbătă seara, când autocarul care transporta 50 de turişti indonezieni a intrat în coliziune cu o motocicletă în timp ce cobora cu viteză o colină, prăbuşindu-se pe o pantă abruptă, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Hari Suprapto, potrivit agerpres.

Ancheta preliminară arată că frânele autovehiculului au cedat, a precizat purtătorul de cuvânt.

Citește și : Siria : Armata turcă a suferit cele mai mari pierderi de la începutul ofensivei

Răniţii, printre care se află şi doi copii, au fost transportaţi la spitale din regiune, a relatat canalul ‘Metro Tv’.


Accidentele de trafic sunt frecvente în arhipelagul indonezian din cauza stării drumurilor şi a nerespectării regulilor de circulaţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.