StiripesurseDiasporaCasa Albă: Putin 'fabrică ameninţări care nu există' cu scopul de...

Casa Albă: Putin ‘fabrică ameninţări care nu există’ cu scopul de a justifica continuarea unei agresiuni

Publicat:

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, “fabrică ameninţări care nu există”, a acuzat duminică purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, la scurt timp după ce Moscova a anunţat că-şi pune în alertă “forţele de descurajare” ale armatei ruse, care pot include şi o componentă nucleară, transmite AFP, potrivit agerpres

“Este vorba despre o schemă repetată pe care am observat-o din partea preşedintelui Putin în timpul acestui conflict, şi anume fabricarea unor ameninţări care nu există cu scopul de a justifica continuarea unei agresiuni. Rusia nu a fost ameninţată în niciun moment de NATO sau de Ucraina (…) Avem capacitatea să ne apărăm, dar trebuie să şi atragem atenţia asupra a ceea ce vedem aici, din partea preşedintelui Putin”, a declarat Psaki.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

Anterior, ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a declarat că “preşedintele Putin continuă să escaladeze acest război într-un mod cu totul şi cu totul inacceptabil şi trebuie să continuăm să facem faţă acţiunilor lui în cel mai ferm mod cu putinţă”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat duminică plasarea în stare de alertă a “forţei de decurajare” a armatei ruse, care poate cuprinde o componentă nucleară, în a patra zi a invaziei Rusiei în Ucraina.


EFE notează că şeful statului rus a ordonat plasarea forţelor de descurajare ruse în “regim special de serviciu” după “declaraţii agresive” din partea principalelor ţări membre ale NATO.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

“Responsabili de cel mai înalt grad din principalele ţări ale NATO îşi permit declaraţii agresive împotriva ţării noastre, de aceea îi ordon ministrului apărării şi şefului Statului Major General să pună forţele de descurajare ale armatei ruse într-un regim de serviciu special”, a declarat Putin, citat de TASS.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.