StiripesurseRăzboi in UcrainaAU ÎNCEPUT negocierile între Ucraina şi Rusia

AU ÎNCEPUT negocierile între Ucraina şi Rusia

Publicat:

Ministerul de Externe rus a confirmat luni că în Belarus au început negocieri ruso-ucrainene, aşa cum anunţase ceva mai devreme un consilier al preşedinţiei de la Kiev, transmit agenţiile de presă internaţionale, potrivit agerpres.

Poziţia Ucrainei la tratative, anunţată de biroul de presă al preşedintelui Volodimir Zelenski, este de a cere un armistiţiu imediat şi retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean.

Citeşte şi: Intră în vigoare sancţiunile dictate împotriva Băncii Centrale a Rusiei – Black News

Rusia a fost mai prudentă: Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, a refuzat să comenteze obiectivele Rusiei la negocieri.

Ministerul de externe de la Moscova a publicat fotografii ale celor două delegaţii, aşezate de o parte şi de alta a unei mese lungi.


Citeşte şi: Ruşii revendică ‘supremaţia aeriană’ în Ucraina şi acuză Kievul că foloseşte civilii ca scuturi umane – Black News

Delegaţia rusă este condusă de consilierul prezidenţial Vladimir Medinski, iar cea ucraineană – de ministrul apărării, Oleksi Reznikov, care s-a prezentat în ţinută militară kaki.

Negociatorii au fost întâmpinaţi de ministrul de externe belarus, Vladimir Makei, care i-a asigurat că pot să se simtă “în deplină siguranţă”, transmite agenţia oficială de presă Belta din Belarus.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

Atac aerian de amploare asupra Ucrainei. Sunt morți și răniți, inclusiv copii

Rusia a lansat în noaptea de 16 iunie un nou atac aerian de amploare asupra Ucrainei, folosind rachete balistice și peste o sută de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.