StiripesurseȘtirile zileiOligarhii ruşi încep să ridice vocea împotriva lui Putin: 'Capitalismul de...

Oligarhii ruşi încep să ridice vocea împotriva lui Putin: ‘Capitalismul de stat trebuie să înceteze!’

Publicat:

Oligarhul rus Oleg Deripaska a cerut luni încetarea “capitalismului de stat” în Rusia în faţa crizei provocate de sancţiunile occidentale, în urma invaziei ruse din Ucraina, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Este o adevărată criză şi avem nevoie de manageri de criză adevăraţi (…) Trebuie să schimbăm neapărat politica economică şi să punem capăt acestui capitalism de stat”, a scris pe Telegram miliardarul şi fondatorul gigantului Rusal, producător de aluminiu.

Citeşte şi: Intră în vigoare sancţiunile dictate împotriva Băncii Centrale a Rusiei – Black News

Contrar situaţiei din 2014, când au fost adoptate primele sancţiuni în urma anexării peninsulei ucrainene Crimeea de către Moscova, “nu va mai fi posibil pur şi simplu să aşteptăm”, a adăugat Deripaska, unul dintre cei mai bogaţi 50 de oameni din Rusia.

El a spus că aşteaptă din partea guvernului “clarificări şi comentarii clare asupra politicii economice în următoarele trei luni”.


Este una din rarele critici la adresa Kremlinului, care şi-a supus elita economică de la venirea la putere a lui Vladimir Putin.

Un alt miliardar rus, Oleg Tinkov, fondatorul băncii Tinkoff, a criticat de asemenea invazia din Ucraina, într-un mesaj publicat luni.

“Astăzi, în Ucraina, oameni nevinovaţi mor în fiecare zi. Este de neconceput şi inacceptabil!”, a scris el pe Instagram, făcând apel la “alocarea de bani pentru îngrijirea oamenilor, pentru cercetarea pentru vindecarea cancerului, şi nu pentru război”.

Unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, oligarhul Roman Abramovici, “a fost contactat de Ucraina pentru a ajuta la găsirea unei soluţii şi de atunci lucrează la oferirea de ajutor”, a precizat pentru AFP purtătoarea sa de cuvânt, Rola Brentlin.

Duminică, miliardarul rus Mihail Fridman a denunţat la rândul său războiul din Ucraina, într-o scrisoare către angajaţii fondului său, LetterOne.

Citeşte şi: Ruşii revendică ‘supremaţia aeriană’ în Ucraina şi acuză Kievul că foloseşte civilii ca scuturi umane – Black News

“Sunt convins că războiul nu poate fi niciodată răspunsul. Această criză va costa vieţi şi va face ravagii în două naţiuni surori de sute de ani”, a scris el, spunând că îşi doreşte ca această “vărsare de sânge” să înceteze.

Aceste luări de poziţie survin în contextul în care ţările occidentale au decis să îşi extindă sancţiunile împotriva Rusiei, ajungând la oligarhi şi la activele lor din întreaga lume.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldovenii nu cred o iotă din explicaţiile Maiei Sandu despre verişoara de la Moldatsa (sondaj)

Un sondaj realizat de IMAS arată că 74% dintre respondenți nu cred afirmația președintei Maia Sandu că nu știa despre situația verișoarei sale, Anastasia...

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.