StiripesurseDiasporaGrecia a început să-şi evacueze diplomaţii, jurnaliştii şi cetăţenii din oraşul...

Grecia a început să-şi evacueze diplomaţii, jurnaliştii şi cetăţenii din oraşul Mariupol

Publicat:

Grecia a început miercuri să-şi evacueze diplomaţii, jurnaliştii şi cetăţenii din oraşul Mariupol din sud-estul Ucrainei, în contextul înaintării trupelor ruse în această ţară, potrivit Ministerului Afacerilor Externe elen, citat de France Presse, potrivit agerpres.  

Un convoi de 21 de maşini transportând peste 80 de persoane a pornit la drum, însoţit de ambasadorul Greciei în Ucraina, a informat televiziunea publică elenă ERT.

Citește și: Doi jurnalişti danezi au fost răniţi în războiul din Ucraina

Convoiul ar urma să se îndrepte spre vest, în virtutea unei garanţii de securitate oferite de ruşi, şi să ia pe drum de asemenea alţi cetăţeni care locuiesc în special în Dnipro (centru) şi Zaporijjia (sud), a precizat o sursă de la minister.

“Mariupol este sub tiruri astăzi dinspre nord şi sud, este un oraş asediat”, a declarat pentru ERT ministrul adjunct pentru afaceri europene Miltiadis Varvitsiotis, avertizând că această călătorie de aproximativ 1.100 km va fi “dificilă, chiar şi în termeni de alimentare cu benzină”.


“Sperăm că autorităţile ucrainene vor da dovadă de înţelegere”, a adăugat el.

Un grup de 26 de cetăţeni greci şi familiile lor a plecat luni din Odesa spre Republica Moldova, iar alţi 50 de cetăţeni greci şi ciprioţi au părăsit Kievul şi Odesa cu familiile lor, îndreptându-se marţi spre România.

Potrivit Ministerului Migraţiei grec, aproximativ 1.500 de persoane au fugit din Ucraina pentru a veni în Grecia.

Preşedinta Greciei, Katerina Sakellaropoulou, a declarat că hotelurile din Grecia se pregătesc pentru a primi refugiaţi din Ucraina.

Ministrul migraţiei şi azilului din Grecia, Notis Mitarakis, a declarat în această săptămână că o fostă tabără de migranţi din apropierea oraşului Serres (nord) a fost desemnată pentru a găzdui persoanele care au nevoie de un adăpost imediat.

Citeşte şi:  Şeful diplomaţiei germane a sosit la Kiev

Potrivit unei surse din Ministerul Migraţiei, tabăra Sindiki poate găzdui până la 700 de persoane.

Cu toate acestea, mulţi membri ai comunităţii greceşti din Ucraina, care numără în jur de 100.000 de persoane, nu vor să-şi abandoneze casele.

Citește și : Serbia este supusă unor presiuni uriaşe legat de criza din Ucraina

Împărăteasa rusă “Ecaterina cea Mare ne-a făcut să ne părăsim pământurile din Crimeea. Ne-am pierdut deja pământul natal, nu vrem să pierdem altul”, a declarat miercuri pentru ERT Athina Hatzinova, o locuitoare din Mariupol, port strategic situat la Marea Azov.

“Eu rămân cu mama. Are 83 de ani şi nu avem mijloace de transport”, a adăugat ea.

Potrivit Greciei, atacurile aeriene ruse au ucis aproximativ zece membri ai comunităţii etnicilor greci. Rusia neagă, dând vina pe forţele ucrainene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O ploaie de drone şi rachete ruseşti s-a pogorât peste Ucraina

Un atac major rusesc asupra Ucrainei, comis în cursul nopţii, a ucis patru persoane şi a rănit peste 30, în contextul în care Moscova...

Medvedev şi-a ieşit din pepeni: ‘UE acordă împrumutul mult așteptat hoțului de la Kiev’

Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a reacționat nervos la decizia Uniunii Europene de a aproba împrumutul de 90 de miliarde de...

Ucraina acţionează împotriva abuzurilor recrutorilor militari, tot mai nepopulari

Autorităţile ucrainene au luat săptămâna aceasta măsuri la nivel înalt împotriva practicilor de extorcare ale recrutorilor lor militari, soldaţi care patrulează străzile satelor şi...

Atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România. Bucăţi de dronă au picat în Galaţi

Fragmente de dronă au căzut în Galaţi, iar anexa unei gospodării şi un stâlp de electricitate au fost avariate sâmbătă noaptea, în urma unor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.